Cristina M Moldoveanu

Mulțumesc domnule Gorun, o duminică plăcută vă doresc.

Interesant domnule Gârda, frumos catrenul dvs., nici nu știam că s-a inventat așa o zi.

De ziua fericirii, iar
Cos petecul la buzunar,
Ca să nu pierd impredictibil
Al fericirii combustibil.

Mulțumesc pentru propagarea fericirii!

Sunetele devin grele, capătă materialitate - clopotele care sparg ceața, cuvintele care trosnesc...și totuși este cerul mut și lacrimile nu pot curge. Totul este greoi, nereușit și trudnic. Ciment cît cuprinde. Pastel gri, atmosferă de martie bine conturată, am citit cu plăcere.

Mulțumiri sincere. Ceva mă face să cred că și dvs ați gîndit aceste lucruri la fel cîndva.

Toate cele bune vă doresc în această zi de joi, sînt încîntată că ați citit și v-a plăcut poezia mea.

Mulțumesc domnule Manolescu pentru receptarea poeziei mele.

Ruperea aceea este expresia unei dureri sau a unei tristeți, cred că în general așa se întîmplă. Mă bucur că ți-a plăcut poate poezia mea, seară frumoasă îți doresc.

Mulțumesc Florin pentru răgazul de lectură a poeziei mele.

Mulțumesc pentru recomandarea textului meu și specific că am făcut două mici modificări, acolo unde poezia scăpase de sub control și nu mă reprezenta ca autoare.

Logodna și înfrățirea, îndrăznesc să spun că sînt minusuri ale poemului acesta, în rest, aveți dreptate, mă reprezintă și îmi aparține ca idee și suflet. Mulțumesc domnule Ștefan pentru semnul de lectură și pentru apreciere.

Căutai eu, domnule Mircea, pe internet ce înseamnă una și alta și nu găsii. Nu e nimic, nu înțeleg defeliu de ce pomeniți de 1997. Oricum, mulțumiri pentru apreciere și comentariu.

Așa este domnule Tomescu, mierla am auzit-o și eu azi. Cred că era mierlă și m-a fermecat ca întotdeauna, deși mai cred și că venea să mă încînte prin martie-aprilie. Am scris și eu odinioară o poezie cu această temă - ”virtuoso”. Haikuul dvs. este frumos și bun, inspiră pace interioară. Versetul din psalm în antiteză cu orașul adormit este un lucru care mă intrigă puțin, dar găsesc tangențe cu trilul mierlei, dezvăluind o parte din sufletul observatorului.

Mulțumesc mult Răzvan, îmi pare bine că ți-a plăcut.

Ea nu este arhetip. Mulțumesc pentru lectură și cuvintele ales, Răzvan.

Este un poem în care se împletesc pe de o parte năzuința omenească (științifică și sufletească) și necesitatea sistemului în care viețuim, sistem care ascultă de legi cosmice, perfecte și logice ca niște abstracții geometrice de care noi nu putem face abstracție, dumnezeiește de perfecte. Dar cine ne poate convinge că în natură sau în lumea omenească, a inimilor mici, există cercuri perfecte?? Aluzii metafizice poate ușor prea brutale. Cât despre materiale necunoscute - cursa completării tabloului lui Mendeleev a fost tot mai rapidă în ultimii ani - de exemplu 4 noi elemente sintetizate între 2002-2010 și astfel blocul tabelului lui Mendeleev este tot mai complet, compact, greu și uniform, spre deosebire de vremea cînd eram eu copil de exemplu și îl priveam pe perete la școală, cînd cursa descoperirii de noi elemente era lentă. Descopăr în poezia ta exact această idee despre Mendeleev pe care încercam să o clarific cu cîteva săptămîni în urmă citind pe internet ce spun diverse surse...Cu toții sîntem praf de stele, așa au spus mulți înaintea mea.

Domnule Neacșu, periplul acestei Germinia din povestirea mea mi s-a părut întrutotul logic și de la sine înțeles - așa cum bine spuneți, sînt cărți citite care o determină, dar și alte lucruri și fiece secundă pare ruptă dintr-un timp înțepenit. Mulțumesc pentru semnul de lectură.

Răzvan, mulțumesc pentru semnul de lectură. O zi frumoasă!

Mi-a plăcut. Din lupta mea cu ”fantomele”, am constatat că nu ele se joacă, cel puțin nu pentru mine, dar îmi place ideea ta. Mai degrabă fantoșele marilor cranii ne deranjează. În ce privește instantaneele - eu cred tot invers, că anume momentul nu există și eternitatea ne joacă feste. Oricum, deși contrar a ceea ce simt eu, e posibil ca poezia ta să exprime același lucru în sine.

Silvia, îmi pare bine că ai poposit în această dimensiune poetică a existenței mele. Culmea, și eu am vrut să văd Un tramvai...dar mult mai demult. De fapt poezia mi-a fost inspirată de Mozart și concertul lui pentru fagot, de la care am început să brodez diferite sensuri și imagini.

Răzvan, îmi pare bine că ai lăsat o notă aici. Ai parțial dreptate, dar fără aspectul traumatizant.

Da, domnule Neacșu, în lumea celor ”mari”. Eu nu am cunoscut personal niciunul, iar oglinda îmi arată altceva și tot în funcție de lumina ambientală. Unde există ”depresie”, există și ”impresie”, (ba chiar și ”represie” spun gurile rele), unde sînt văi sînt și munți și reciproc. Unde sînt văi și munți este și Lethe...