Jurnal
Jurnal de toamnă, 2026, partea a patra: 12.10.26 - 25.10.26
multă suferință trupescă și sufletească, doar câteva luminițe bune
78 min lectură·
Mediu
12.10.26
În nopțile trecute am fost măcelărită înfiorător în fiecare noapte, iar mama a fost agitată și se trezea mereu când mă trezeau pe mine. Poate ea m-a torturat mereu. Azi-noapte a fost cel mai monstruos. Dureri de cap puternice și persistente și sete înfiorătoare în timpul somnului. Poate tot ea. Știu că pare incredibil, având în vedere faptul că nu am greșit nimic, dar mama mă măcelărește urât de tot de când eram copil și a avut o imensă ură inexplicabilă față de mine și sigur de tot e nebună și ceva foarte rău. Eu am fost evident binele și normalitatea de mică și un copil extrem de bun și deștept. Absolut tot ce am spus despre ea e adevărul, deși pare incredibil, și, cine știe, poate tot ea mă măcelărea în plus în corp și sexual și cerebral, pe lîngă tot restul violenței și cruzimii și minciunilor ei. Ei spun din nou aceeași concluzie, pe care am spus-o și eu adeseori. Că eu am fost un om de o mare inteligență și perfectă bunătate și caracter foarte frumos și totodată normalitate perfectă, dar proștii m-au izolat complet toată viața (peste 50 de ani de fapt, dar complet aproape de la 13 ani, în mod greșit) și m-au măcelărit întreaga viață încontinuu, de mică, deși în plus nu am greșit absolut nimic și am fost un om de o perfectă puritate, ceea ce era vizibil. Simultan cu izolarea completă de zeci de ani, spun ei, și se pare că e adevărul, proștii au vehiculat aberații hidoase și minciuni crase despre mine, în ciuda tuturor calităților mele, ei fiind în mod evident ațâțați, înhăitați și eventual plătiți de străini - care și ieșeau mereu în jurul meu cu diverse vorbe în multe limbi sau erau chiriașii mei sau erau negrii de la ambasada mamei - sau de nebuni politici sau de alt fel. Tot ce au făcut asupra mea a fost răul și nu trebuia făcut și nici acum nu trebuia să fiu măcelărită. Am fost mereu tratată ca și cum eram altceva și opusă față de ceea ce am fost în mod real. Mi s-au luat drepturile esențiale prin minciuni. Mama joacă un hidos teatru de când eram copil și, pe la spate, mă măcelărește fără nicio greșeală din partea mea. Repet, dacă citiți tot ce am scris, veți înțelege sigur că nu am greșit nimic, că am avut toate aceste calități și nu sunt „narcisică” sau alte aberații inventate de psihologi și psihiatri proști, care nici nu au vorbit cu mine vreodată și nu m-au întrebat nimic, lucruri care nu au fost niciodată adevărate în cazul meu. Veți înțelege că nu a fost niciodată altceva în afară de ceea ce am povestit eu despre mine și tot ce am îndurat, veți înțelege sigur că am fost foarte inteligentă și bună și nu aveam cum să mint sau să delirez, cum inventează proștii, și că tot ce am povestit nu putea fi minciună sau delir, chiar dacă pare monstruos, și că am fost un om excepțional de bun și curat și cu sentimente frumoase, că nu sunt ratată, ci pur și simplu nu am avut nicio ocazie să fiu cu alții sau să cresc ca personalitate și intelect și mi s-au luat drepturile în mod abuziv și veți înțelege că faptele povestite sunt de o asemenea natură încât aveam suficient de multe dovezi concrete despre tot ce am povestit, și că nu am greșit povestind totul și așa era bine și normal. Veți înțelege clar că am fost foarte inteligentă și în ceea ce am scris uneori și că am scris numai lucruri adevărate, bune și uneori foarte frumoase, pentru cei care pot înțelege anumite lucruri mai delicate și dantelării sufletești fine și complexe. Cei care mă lovesc sunt nebuni și extrem de răi și obsedați de măcelărirea mea și de mine și mă scuipă cu diverse idei ale lor imediat ce deschid ochii, în fiecare zi.
Repet, absolut tot ceea ce am povestit este adevărul și nu lipsește nimic. Ideile lor sunt greșite - ei mereu au ideea că normalitatea înseamnă omorârea mea și ascunderea adevărului și mușamalizarea, că toată lumea gândește la fel - ei mereu spun așa de 20 de ani, timp în care m-au otrăvit (era dovedibil) și torturat încontinuu în completă izolare, deși nu am greșit evident absolut nimic toată viața și nu am fost deloc nebună. Ei spun mereu că trebuie neapărat să mă distrugă și să mă omoare ca să ascundă adevărul și astfel mi-au distrus real o parte din intelect și circuite nervoase (inclusiv că nu mai pot scrie la tastatură), deși am fost ceva foarte bun, și ei au avut ideea ca nu cumva să realizez eu ceva frumos și bun și inteligent (că puteam!) ca nu cumva să fie demascate minciunile lor și faptele lor de cruzime atroce - căci așa sunt, citiți cu atenție! Ei greșesc în toate aceste idei de minciună și mușamalizare prin izolarea mea completă și tortură și otravă - și toate sunt greșite și rele și reprezintă corupție morbidă, răutate și ceva anormal. Zilele trecute au început din nou că toți vor să mor ca să acopere faptele josnice și monstruoase ale unei puteri politice numită Franța, care nu a omorât și distrus numai pe bunicii mei și o parte frumoasă și bună din mine - bunici care erau ceva extrem de bun și frumos, cum am povestit, ci și întregul sat al bunicilor, care era cel mai bun și frumos sat, un fel de sat prototip, ca din lucrarea de doctorat sau poezia lui Lucian Blaga, care se regăsea mult de tot în vorbele bunicului și multe lucruri de acolo. Deci încă o idee hidoasă, că toată valoarea mea nu face doi bani pe lângă idealul lor de a crea idei politice de corupție și ură și mușamalizare legată de Franța, o ”putere” politică monstruoasă și rapace etc., idei care nu sunt deloc necesare și normale, la care se putea renunța de mult etc. Valoarea mea a fost mult mai mare, chiar dacă am fost complet fără pată și măcelărită înfiorător, încontinuu de mică și cu multă durere și suferință, în totală izolare, om absolut normal și bun, încă dovedibil. Au distrus satul românesc (spun unii, e ceva adevăr în asta), locul unde s-au născut poezia și veșnicia.
13.10.26
Și azi-noapte am fost monstruos masacrată și trezită des toată noaptea cu sete înfiorătoare și apa părea să aibă un gust rău, ca în orice noapte, poate de la limba mea, dar uneori ei m-au otrăvit în mod sigur și cu apă rea, și foarte des cu alimente și aer rău. Ziua nu beau deloc și nu mi-e sete deloc, în afară de apa pentru medicamente. Una spune din nou că, în afară de brutele care o acoperă pe mama, ceilalți oameni cred sincer că eu am fost nebună sau am mințit sau sunt rea și evident proastă, deși am fost de o frumoasă inteligență și cu gândire bună. Ei spun din nou că oamenii buni nu au cum să creadă așa ceva, și ei cred aberațiile psihologilor și psihiatrilor proști care sunt sus-puși de alții și nici nu știau nimic despre mine și au mințit că așa li s-a indicat sau ordonat, sau sugerat (?). Și oricum, spuneau ei, oamenii buni nu au nicio ”putere” în societate, numai cei răi și corupți au. ?! Ție ți s-a făcut extrem de mult rău, spun ei din nou, deși nu ai greșit nimic, deși ai fost foarte bună și deșteaptă și nevinovată, ai fost și ești monstruos măcelărită și otrăvită și, prin urmare (!), absolut toți vor neapărat să te omoare ca să mușamalizeze tot adevărul. Așa au zis de 20 de ani și au făcut mult rău în acest fel. Toți proștii așa sunt educați și ei cred sincer că omorârea victimei și mușamalizarea le aduc lucruri bune și progres. E greșit și e rău, repet. Și era evident că tot ce am scris fost adevărat în cele mai mici detalii. Am spus tot adevărul la timp. Mă apasă înfiorător izolarea, sunt izolată aproape complet de peste 50 de ani și complet de tot în ultimii 20, fiind și masacrată și otrăvită, deși eram totuși clar o valoare de intelect și binele perfect, citiți tot ce am scris. Păcat că au distrus cu otravă și tortură o parte. Mă apasă izolarea din nou foarte tare, gândiți-vă logic: izolată complet fără nicio greșeală sau nebunie, de peste 50 de ani. Ei spun din nou că bunicul meu nu a reușit să înțeleagă adevărul înainte să moară și a fost șocat și a murit de supărare când a înțeles ce monstru era mama. Nu știu asta, nu cred. Și eu am avut dreptate mereu, în cele mai mici detalii. Ei spun că absolut toți au mințit despre mine și m-au dat morții în mod conștient și toți vor să rămână așa.??! Și restul au acceptat să mă omoare, deși nu aveau nicio dovadă de ceva rău, în afară de spusele unora. Probabil că le convenea să fie cruzi și monștri, fiind eu izolată, deci nu îi durea deloc omenia fiindcă eram doar o imagine, niște vorbe pentru ei și nimeni nu mă iubea sau respecta sau prețuia în sens concret. Și totuși era clar că nu eram nebună și că tot ce am spus era adevărul. O să o caut pe Ibi Nicolau zilele acestea.
Azi au avut din nou o idee absurdă de mai demult, anume că prețurile la alimente au crescut mult în ultimii ani - ceea ce am remarcat și eu cu tristețe anul acesta, și pensia mea este tot sub 1300 de lei, deci abia mi-ar ajunge cu chiu cu vai pentru hrană ieftină și hrană pentru pisici, tot ieftină. Și de aceea ei trebuie să mă omoare. Nu au dreptate, dacă nu mă otrăveau și nu mă măcelăreau, aș fi putut, eventual, să reușesc să fiu, să devin ceva, să scriu, eventual, ceva mai bun, să realizez ceva intelectual în mod real și aș fi fost, eventual, acceptată. Nu am fost nebună și nici proastă și aș fi progresat zilnic în mod cert. Niciodată un om nu trebuie omorât cu duritate fiindcă e bolnav sau prea sărac sau bătrân. Mie mi s-au luat drepturile abuziv, mai demult nu era prea târziu nici să muncesc, dacă ar fi fost adevărul recunoscut și meritam viața, nu moartea. În ultimii ani, folosind banii din moștenire, am reușit să îmi iau încălțăminte și haine și acum am cam tot ce îmi trebuie, mi-ar ajunge mai mulți ani. Mai îmi trebuie doar o haină de toamnă, nu foarte groasă, că groasă și foarte subțire am. Și, eventual, o pereche de adidași sau bascheți de la bărbați (am, dar mă strâng și i-am purtat așa). Oricum, în restul vieții mele, nu am avut niciodată nici măcar îmbrăcămintea necesară, mulți ani nu am avut aproape deloc, cu excepția anului 2007. Și abia mi-ar ajunge de medicamentele de bază, dar, dacă nu m-ar fi otrăvit și măcelărit, nu aș fi avut nevoie de multe medicamente. Totuși, ei spun iar că oamenii continuă să creadă că am avut multe greșeli, și eu nu am avut absolut niciuna toată viața. ??! Totuși, e cert, zic eu, că am dovedit că eram foarte deșteaptă și capabilă de progres și am scris destul de multe lucruri evident frumoase și bune, care au dovedit clar bunătatea mea și sufletul frumos și starea de spirit dominantă. Unul spune că eu nu sunt ca ceilalți oameni și de aceea sunt omorâtă. ?? Îmi amintesc ce ”oameni” au fost peste mintea mea și cât de scelerați păreau și ce idei de groază și monstruoase vehiculau, mai ales în 2007 în engleză, și era clar că eram otrăvită și torturată monstruos. (Una spune acum că acei scelerați erau ”britanicii”??, deci iarăși scuipă un fel de delir politic peste mine. Adineaori, bruta a inventat că „rușii” au dat ultimatum, ceva ce parcă a mai spus, ea fiind și nebună politică probabil, sau spune așa ca să îi manipuleze pe proști și să plutească peste ei și să facă valuri. Eu niciodată nu am gândit ceva așa-zis politic.) Au început iar, de două ori azi, că trebuie neapărat să o omoare pe mama, ca să poată ei mușamaliza totul. Repet, eu nu am greșit absolut nimic, cert absolut niciodată nu am lovit pe nimeni și ei m-au măcelărit monstruos de tot, zi și noapte și cu multă otravă.
14.10.26
Azi e sf. Parascheva, patroana orașului Voluntari, acum este sărbătoare cu roșu în calendar. Sunt tot mai multe sărbători importante de mai mulți ani, poporul pare să fie tot mai credincios. Totuși, bruta aceasta latră foarte des că poporul vrea neapărat să mă omoare, fiindcă au mințit despre mine. E greșit. Cred că vă dați seama, repet, că absolut tot ce am povestit e adevărul și a fost întotdeauna. Un alt lucru foarte trist și rău, evident de mai multe săptămâni, este că au otrăvit nu doar mâncarea mea, ci și mâncarea pisicilor, și hrana umedă și cea uscată, de mai mult timp e așa, pisicile mele au început să vomite și să refuze hrana și în general nu se simt bine, s-au îngrășat (hrană cu multă grăsime) și au și alte probleme. Păcat... Și eu, fiind respinsă de societate complet, nu știu de unde să iau hrană un pic mai sănătoasă pentru bietele mele pisici. A avut și un miros înfiorător, nu era așa, deși am luat din mai multe locuri. A intrat un porc cu ideea că eu am fost dezmățată și de aceea sunt omorâtă. Citiți tot ce am scris, nu aveam cum să fiu dezmățată, nu am uitat nimic și ei m-au măcelărit în totală izolare și tortură atroce zilnică - foarte multe detalii - și minciuni nenumărate și ură și luarea completă a drepturilor în mod greșit și otravă multă cu adevărat. Și, în mod clar, nu am fost nebună, dar ei spun că dvs., toți, credeți numai și numai minciuni și absolut nimeni nu crede adevărul.
15.10.26
Iau din nou cuvântul în izolare și suferință. Azi-noapte din nou am fost masacrată, cu sete destul de puternică și dureri lombare mari (nu am mai pățit niciodată în somn) și durere de cap și ușoară amețeală, durere destul de mare de cap, care nu mă lasă să mă odihnesc. Este vorba de acea brută și de mama, probabil. Și mi se dau coșmaruri hidoase, care mă extenuează.
Azi am fost în oraș, la liceul Iulia Hașdeu, care are aspectul bine-cunoscut de castel cu turle ascuțite, semănând generic deci cu ”castelul” Iuliei de la Câmpina, care e cu turnuri clasice crenelate. Când eram mică, în clasa a 8-a, am vrut să merg la acel liceu și nu m-au lăsat părinții și au făcut scandal monstruos ca să mă tortureze, cu acest pretext. Am intrat în câteva magazine și o farmacie și erau mulți străini angajați ca vânzători și nici măcar nu înțeleg românește și nu știu vorbi, sau fac așa față de mine - am pățit des așa, și într-o farmacie era o farmacistă care nu știa să îmi spună nimic despre magazinele apropiate, și spunea că e angajată recent acolo. Ei spuneau peste mintea mea că în România au năvălit foarte mulți străini, care și ei mă lovesc. Acești străini, spun unii, nu învață română ca să nu fie eventual și ei loviți, cum am fost eu, în 2007 mai ales și după, câțiva ani, de indivizi care mă împroșcau în engleză și franceză și română, că alte limbi nu știam. Ei spun din nou că, încă de când eram copil, în jurul meu au gravitat multe popoare, care au jucat un circ hidos, măcelărindu-mă și abuzându-mă încontinuu și mințind mereu etc. Puterea lor așa-zis politică nu ar fi existat dacă nu existam eu. Au spus din nou că am fost întotdeauna cel mai bun și drept om, dar toți au mințit urât despre mine.??? Și totodată cel mai deștept om, spuneau unii des. Da, eram așa cum am explicat eu, dar eram tânără și total izolată. În autobuz, la întoarcere, erau iar două persoane din alte popoare, care, ca adeseori, vorbeau tare la telefon în limbile lor și pe una am întrebat-o ceva și nu știa românește și bâlbâia ceva în limba ei, căci îmi căzuseră trolerul de cumpărături și geanta pe culoar, ea vorbea în ceva rusește sau similar. Am mai pățit așa în autobuz, ei mereu fac semne că nu știu românește. Ei sunt destul de nesimțiți. Și la ducere era o musulmană cu copil care nici ea nu înțelegea ce o rugam eu, căci îmi bloca calea și aveam un troler de luat și nu puteam.
Acea femeie monstruoasă, care m-a măcelărit, spun ei, este cel mai mare monstru la omenirii, unicul monstru, spun alții. Vă mai explic o dată: v-au mințit, am fost perfecțiunea și niciodată nebună sau ceva rău, nu am uitat nimic. Acea femeie a spus numai și numai idei negative și rele peste mintea mea, măcelărindu-mă totodată, fiind eu și otrăvită. Ea a rostit numai răul, minciuna, ura, violența, nebunia, delirul, tot felul de idei negative și de moarte, zilnic. Ceea ce am gândit eu a fost aproape în totalitate binele, numai și numai binele și lucruri pozitive și drag de oameni și normalitate. Repet, tot ceea ce am povestit despre viața mea a fost și e adevărul și trebuia spus și e greșit să mă omorâți. În prezent îmi sunt otrăvite și pisicile mai rău ca în trecut și eu sunt tot otrăvită destul de mult. Am fost numai binele, în cele mai mici detalii, și nu am greșit nimic, țin minte totul. Femeia aceea scuipă numai și numai răul. Unii cred că toți proștii sunt la fel, ei au tendința să gândească și să rostească numai răul, restul li se pare irelevant sau prostie. Astfel ei creează chiar și propagă și mențin răul, prin rostirea cuvintelor respective. Pe lângă bunătate și inteligență, am fost și un om sigur pe sine și calm și cu atitudine pozitivă mereu. A intrat unul gen Ovidiu, ca și în alte dăți, cu ideea că poporul mă consideră un om jalnic. Nu am fost așa, am fost izolată cu forța și fără drepturi și tânără. Am fost perfecțiunea și din punct de vedere psihologic. Ea spune din nou că sunt otrăvită și masacrată fiindcă poporul român a comis o crimă monstruoasă și vrea să mor (au mai zis asta de mai multe ori, dar eu nu știu la ce crimă se referă ei) și să fie totul mușamalizat. Poporul nu vrea să recunoască adevărul, spun ei, și se consideră că trebuie să mor eu, ca să nu recunoască ei. Repet, aceasta e o idee rea, greșită, și corupție și imoralitate și e ceva foarte rău. Tot ea - altă idee aberantă - că așa s-a hotărât în consiliul de coroană. ??! Sau tot ea - că rușii nu vor să cedeze etc. Ea are uneori și idei așa-zis politice, deci tot ceva rău și întunecat, ea asta înțelege prin politică, ceva rău, nu doar absurd, și creează mereu ură și violență asupra mea etc. Aceste idei nu sunt necesare și nici activitatea lor verbală politică falsă, (de fapt e altceva), scuipată peste mine. Nu este deloc ceva util, cu certitudine, și e ceva foarte rău și ea e nebună, nu eu. Habar nu are, și nu are dreptul să mă lovească și nu are cum să ajungă logic la această concluzie a necesității omorârii mele, e proastă și nu are experiență reală în acest sens și nu trebuie să mă omoare experimental. Eu nu am avut niciodată nicio legătură cu politica și absolut nicio idee politică, în afară de ideea vagă a unirii cu Moldova în 1990, când parcă toți gândeau la fel și cea despre pace între Israel și Palestina, fiindcă eram încă tânără și proastă și mai sunt și alte motive și era de așteptat ca eu, ca și alți tineri cu sufletul curat și bun (și era clar că așa eram) să gândesc așa. Ulterior de-adevăratelea a intrat în umbră acel conflict politic pe scena lumii și a fost un fel de pace am impresia etc. Absolut nimic altceva, nicio altă idee, fiind un om foarte deștept și bun - era imposibil să devin nebună și să delirez politic sau să am credințe de acest tip, și nu aș fi creat oricum idei de acest gen, eram un om bun și clar orientat spre filozofie și altele. Femeia aceasta e numai și numai răul, iar eu am fost binele aproape perfect. Tot ea spune iar că pe mine m-au măcelărit așa monstruos, încât ei trebuie să mă omoare. E o idee greșită și așa gândeau și acum 20 de ani și pe parcurs și astfel au făcut tot ce a fost rău cu putință, în mod greșit. Ei spun din nou că biserica nu mă acceptă, fiindcă a mințit despre mine. Nu știu la ce se referă, biserica a mințit de-a lungul timpului, în istorie, despre mulți sfinți, dar eu am fost perfecțiunea și nici măcar nu sunt orgolioasă sau trufașă etc., m-am descris corect. Am fost un om inteligent și am meditat filozofic corect și normal, este vorba de gândirea mea și puterea să mă dezvolt, dar ei m-au măcelărit zilnic extrem de rău și cu multă otravă. Nu a fost gândirea lui Blaga sau a altor genii, și nici poeziile mele, ci a fost a mea și nu e nebunie sau ceva inutil. În general, gânditorii și filozofii buni (poate și eu aș fi devenit) sunt centre foarte puternice de organizare a spiritului și materiei și formelor de viață. Și eu am fost oricum ceva bun și m-aș fi dezvoltat frumos. Mi-au luat drepturile și au justificat otrăvirea mea cu minciuni, dar e ceva greșit. Mai rău ca în filmul Planeta maimuțelor. Și, simultan cu otrăvirea mea și tortura, au ieșit mereu pe stradă și în autobuze foarte mulți pietoni agresivi care m-au lovit zilnic și multe mașini și oamenii se feresc de ani mulți de a mă privi, accentuând senzația de izolare, și oricum sunt complet izolată de mică. De câteva săptămâni, totuși, m-au lovit pe străzi ceva mai puțin ca în trecut. Alții cred că străinii mă protejează, nu mă măcelăresc.?! Am uitat să notez că și chipul mamei a îmbătrânit foarte mult, probabil tot din cauza otrăvurilor.
Repet, am fost binele și ceva frumos în cele mai mici detalii. Ei spun că, în afară de proștii cei mai proști, tot poporul a înțeles adevărul. Nu știu la ce parte din adevăr se referă. Dar, spun ei, poporul crede că dreptatea nu este pentru cei umili și săraci și buni, cum am fost eu. Asta e greșit, dacă așa cred ei. Mai notez încă o dată despre aspectele paranormale. Am vorbit mai detaliat despre deschiderea uimitoare a cărților și altor lucruri. Prima oară mi s-a întâmplat la 17 ani, am observat că, deschizând într-o doară, la întâmplare o carte oarecare, se deschidea mereu la idei și cuvinte legate strâns de trecutul meu apropiat sau de viitorul meu apropiat, în ambele sensuri deci. Când am văzut acest lucru, atunci, m-am speriat și nu am mai deschis niciodată mulți ani, ca să nu văd, și nu m-am mai gândit deloc la acest lucru, l-am trecut în uitare. Nu am fost un animal de circ și nu am fost atrasă de mistere. Unii consideră că anumiți oameni au văzut aceste aspecte sau puteri paranormale ale mele (de fapt se pare că un spirit foarte mare și puternic și inteligent are aceste puteri prin creierul și trupul meu, poate este însuși Dumnezeu, nu se știe) și, în consecință, m-au dat pe mâna psihiatrilor, care înhață toate cazurile acestea neelucidate și îi distrug și îi omoară pe acești oameni ca pe vite, cu otravă și luarea drepturilor, cu izolare etc. justificată de ei prin ideea că aceste cazuri, adică persoane, trebuie să fie omorâte, fiindcă nu sunt normali, adică la fel cu majoritatea oamenilor, și ei cred că acești oameni sunt dăunători altora. Este greșit, eu am fost ceva bun și util și nu dăunez și nu am dăunat altora, ei au distrus pe alții lovindu-mă pe mine, dar eu eram perfect normală și bună și nu trebuia să fiu măcelărită așa hidos și nici atâția oameni loviți și lucruri bune, pentru teoriile lor mincinoase și incertitudinea lor care îi rodea chipurile și pentru iluziile lor politice - în realitate eu am fost sursa binelui, ei sunt răul și boala și moartea. Există și surse ale binelui, dar proștii cred că binele vine de la sine și caută mereu vinovați, cu dinadinsul. Ei sunt mai proști ca mine și au judecat greșit. Astăzi m-am oprit la un stand pentru ziare și cărți la Bucur Obor și prima revistă de integrame pe care am deschis-o s-a deschis din prima încercare la un joc de cuvinte încrucișate cu poza lui Lucian Blaga. Aceasta fiindcă tocmai reciteam poeziile lui, și fiindcă am tot pomenit despre el și bunicul meu și diverse conexiuni cu viața mea. Așa a fost mereu, la fel e orice carte în mâinile mele, mi s-au deschis direct la viața mea, chiar și cărțile din librării sau anticariate, fie cunoscute, fie nu, fie citite, ori necitite de mine. Nu are sens să mai explic, nu este o scamatorie, ci pare a fi opusul scamatoriei. Acest lucru mi s-a întâmplat ieri din cauză că am mers la Iulia Hașdeu, și se povestește că tatăl Iuliei, adică B.P. Hașdeu, era pasionat de spiritism etc. Ieri m-am tăiat la un deget și am pus spirt. A intrat iar ieri o brută cu ideea că mi s-a deschis fiindcă a pus cineva semn - ceea ce nu e adevărat și nu a fost niciodată sau fiindcă cineva mi-a spus cum să o deschid ca să îi păcălească pe proști. Nu e așa, se poate vedea clar că nu era ceva pentru spectacol sau păcălirea cuiva și nimeni nu m-a manipulat niciodată și nu avea vreun interes și eu clar am fost măcelărită continuu foarte dur de la 13 ani și izolată total continuu, fiind clar un om un bun și deștept, și nu se poate explica așa. Ea spune din nou că a mințit așa fiindcă, dacă proștii ar înțelege, m-ar omorî. Proștii nu au cum înțelege așa ceva niciodată și eventual m-ar omorî fiindcă nu înțeleg nimic și ei cred că tot ce ei nu înțeleg ei e ceva necurat și rău pentru ei (ei sunt și manipulați în acest sens) - ceea ce nu e așa, nici acest fapt miraculos nu este ceva rău pentru ei. Bruta probabil că a mințit iar, și a spus așa nu ca să mă apere, ci ca să facă răul indirect și tot cu încă o idee tot negativă și rea (că m-ar omorî proștii etc.).
16.10.26
Azi-noapte m-au masacrat sexual înfiorător, ceea ce îmi creează o stare psihică înfiorătoare. Apoi a intrat scroafa cu ideea că ”și nu e mai bine așa?!”, cum a mai spus atunci când m-au mai violat în somn. Mai întâi m-au măcelărit în somn cu sete și restul lucrurilor rele, ca să îmi slăbească organismul și creierul și m-am trezit de mai multe ori să beau apă, și, la un moment dat, m-am trezit chinuită și am stat puțin la marginea patului și am auzit-o pe mama scârțâind patul mai mult timp la ea în cameră - ca și cum se freca și scârțâia patul, căci am mai prins-o așa o dată, se freca clar. Nu știu dacă azi-noapte se freca sau era frecată în somn sau era altceva. Am adormit din nou și, către dimineață, am fost și posedată sexual destul de puternic în somn. Când m-am trezit, aceleași dureri din dimineața de ieri - ochiul drept și sete și mici probleme la coloană. Mama a venit la mine în cameră imediat ce m-am trezit să îmi spună bună dimineața, ceea ce de obicei ea nu face. Voi corecta acum ce am scris ieri seară. Bruta a spus că poporul îi lasă pe străini să mă măcelărească și că acum străinii m-au f-t sexual în somn, și apoi a spus că ”el” mă f_te, nu ei.
E cineva care spune peste mine că vărul meu Cosmin a fost foarte nebun și că el a sperat că se va trezi și nu a fost așa.?? Altul, iar, că întreaga lume crede că eu sunt altceva decât sunt și de aceea mă omoară. Ce crede? Și oricum, poate că nu va fi așa, e doar o idee negativă deocamdată, nu e o certitudine.
Una spune din nou că, dintr-un motiv sau altul, întreaga lume m-a urât. Mă întreabă ce rezultă din acest lucru. Nu rezultă nimic și eu nu am avut niciodată idei (paranoice!) de genul că toată lumea mă urăște, absolut cert niciodată. E proastă sau nebună și rea. Zice că nu, că asta înseamnă că eu am avut nu știu ce defecte. Nu rezultă deloc așa ceva. Am fost cu adevărat izolată cu forța și brute de acest gen, orgolioasă și care se crede altceva și pe mine mă vede a fi proastă, și-au bătut joc de mine ca și cum nu eram om, și chipurile m-au judecat ca si cum ele erau apte să știe dacă eram nebună sau normală. Ca și cum eu eram proastă. Nu am avut ocazia să fiu cu alți oameni niciodată, fiindcă mi s-au luat drepturile la muncă și la studii superioare, cu adevărat, fără să greșesc nimic. Am avut o delicată și duioasă iubire și tandrețe față de om în general, mai mult de tip matern. În izolare fiind, am făcut tot posibilul să fiu cu alți oameni și să am drepturi și nu am scris nimic rău și nicio minciună, deși am fost izolată și otrăvită și torturată încontinuu. Nu aveam când și unde să găsesc oameni împreună cu care să fiu. Nu am avut niciun defect. Mai degrabă, cum pare logic, au existat câteva brute hidoase, cum a fost și mama, care a fost exact cum am povestit și m-a chinuit oribil de mică, brute care au inventat că eu sunt altceva decât sunt, care au creat astfel o imagine (publică!) falsă și urâtă a mea și au mințit că eu mint și care probabil ele aveau această ură față de mine, la fel ca mama, fără niciun motiv și astfel au indus această ură restului lumii în mod inconștient, și poate de aceea credeți că toată lumea m-a urât, că așa pare. Și chipurile lor pe străzi și ura de nebuni sau proști din ochii unora, și eu am fost numai binele mereu... și azi au zis că absolut toată lumea crede că trebuie să mor, să fiu omorâtă. Repet, calitățile sau defectele mele nu au avut nicio importanță, am fost izolată.
(Am căutat mereu pe internet și nu am găsit nici cursuri de vară sau conferințe la filozofie sau filologie niciodată, nici cenacluri de poezie de zeci de ani, și nu am fost acceptată nici la cenaclul de la Biblioteca Sadoveanu, niciun loc de muncă atunci când puteam etc. Iar psihiatra nu m-a lăsat nici măcar la Estuar, deși i-am explicat că sunt izolată complet din 84 și e foarte greu (nu cred că ea poate înțelege). Nicio ocazie de a fi cu alți oameni, cât de puțin. Nimeni nu mi-a scris nici scrisori, nici emailuri, decât câteva demult, dar nu corespondență, și nu am vorbit la telefon cu alții, decât cu 2-3 persoane în liceu, dar nu des sau mult.)
Am fost mereu binele și am comunicat normal și au continuat să scuipe răul și ura peste mine în gândul meu și m-au violentat și otrăvit și tot restul celor povestite (inclusiv lovirea câinilor sau pisicilor mele) și m-au ținut izolată complet și mi-au lovit capul ca să distrugă parțial intelectul meu și să nu mai fie vizibilă normalitatea mea, perfectă mereu, și în comunicarea cu alții - în cazul în care cineva ar fi vrut să mă cunoască sau să mă accepte, ceea ce nu s-a întâmplat, fiindcă ele și ei au spus mereu că trebuie să mușamalizeze totul.
Ei spus din nou, cum au mai spus mai demult, că povestea mea a făcut ocolul întregii lumi și absolut nimeni nu a crezut adevărul. ???
Unele lucruri nu se schimbă niciodată radical. De exemplu, oțetul și uleiul din vremea comunismului, de unii regretată, de alții condamnată. Era cam un singur fel de ulei și cam un singur fel de oțet. Ambele aveau dopuri diferite oarecum față de cele din ziua de azi, dar totuși cam același principiu de închidere/deschidere, cam aceleași forțe care se opuneau deschiderii sau închiderii, chiar dacă materialul și forma diferă destul. Acum sunt două tipuri principale de ulei (ulei de măsline și de floare sau de soia) și multe sortimente, dar toate de un tip se deschid la fel și oțeturile la fel. Uleiul de atunci, dinainte de 89, se deschidea cam ca și azi, la prima deschidere mai ales, oțeturile la fel. Urmărind viața de zi cu zi cu luciditate, omul înțelege logic multe alte lucruri. Lumea e mirifică și frumoasă, iar mecanismele ei și organizarea ei logică și sistemică sunt inepuizabile și ne încântă prin sensuri și rostul lor, prezent în toată lumea și în multe subsisteme diferite.
Abia de curând mi-am dat seama că geanta mea de spinare, tip rucsac, are cam același tip de piele - moale și groasă, și este tot verde și are cam același tip de imprimeu verde, doar că valiza era de un verde ceva mai deschis. Valiza este încă în garaj, pe jos, și încă nu e roasă de șoareci și nici de mucegaiuri. Nu am alte și mai moderne valize sau trolere. Nu am unde pleca de mulți ani, deci am abandonat-o. Ține încă în ea o felie din fericirea tinereții mele, era valiza cu care mergeam eu în liceu și în studenție la mare sau în satul bunicilor, valiza mea dragă de fată singură.
17.10.26
Ieri am făcut o confuzie - uleiurile sunt cam la fel cum erau înainte de 89, dar oțeturile sunt altfel. Nu am fost atentă, de obicei nu greșesc. Azi a fost prima noapte, după mulți ani, când bruta sau alții nu mă lovesc și nu mă scuipă în timpul somnului și nici imediat ce mă trezesc dimineața. Dar m-am trezit cu aceeași durere ușoară de cap și, la fel ca în zilele precedente, durere în ochiul drept și lombosacrală pe coloană și/sau paravertebrală pe stânga și cu iradiere pe coapse posterior și la simfize (?) probabil. Iar au intrat în calculator în timp ce scriam acum. Chestiunea despre valiză și pielea ei și culoarea ei nu este delir, au fost și sunt multe astfel de lucruri în viața mea și este ceva logic.
18.10.26
Azi am fost la Veranda Mall de lângă Bucur Obor, ca să returnez la magazinul C și A, o geacă scurtă groasă, pe care am cumpărat-o ieri. Pe drum iar a intrat scroafa cu ideea că gen-etica va dovedi adevărul că sunt nebună (?! nu au cum) și că deci trebuie să fiu măcelărită de ea și ceilalți și omorâtă (? nici asta nu rezultă) fiindcă am cu totul și cu totul alte gene și programe genetice - deci alte pro-teine și alt fenotip deci, decât toți ceilalți oameni, care sunt toți altfel decât mine și toți la fel. Nu au cum - și, cine să îi creadă?! A intrat și unul dintre ei, cu ideea că, imediat ce eu voi muri, se va dezintegra instantaneu absolut totul, nu doar oamenii. Nu am avut niciodată astfel de idei apocaliptice. El spune apoi că oamenii au fost ceva înfiorător de rău, fără motiv, și că, deși știau adevărul despre mine, ei au mințit mereu, numai ca să aibă pretext să mă țină complet izolată zeci de ani și să mă otrăvească și mă măcelărească. Proștii nici nu s-au gândit la așa ceva, ei au fost atrași de bani și diverse recompense și au mințit și m-au măcelărit din această cauză. Repet, deși izolată întreaga viață, am fost totuși perfecțiunea și un om foarte bun și inteligent și nu am greșit nimic și nu am fost nebună deloc. Repet, absolut niciodată nu am dorit pedepsirea oamenilor pentru ce mi-au făcut și niciun fel de răzbunare. Am dovedit inteligența și binele deja de mult timp și ceea ce e frumos în multe feluri și am scris și mai multe meditații filozofice (sunt pe blogul meu de pe wordpress) normale și care dovedesc intelectul bun pentru cei inteligenți - dar poate că nu au citit sau a fost distorsionat mesajul meu (adică prelucrat online ca să fie altfel citit decât am scris eu) și poate că vi s-a spus că astfel de meditații sunt sterile și futile și că nu dovedesc deșteptăciune și că aș fi nebună și de fapt a fost invers. Sau poate că au scos în evidență doar anumite stângăcii sau greșeli. Și de fapt m-aș fi dezvoltat mult și aș fi scris și gândit mult în continuare, din ce în ce mai frumos și mai bine. Astfel de gânditori sunt întotdeauna oameni buni și cu sufletul mare și frumos și nu au cum să fie proști sau nebuni. Am scris și alte lucruri și puteam scrie și pentru proști sau copii, aș fi evoluat. Era clar că eu am scris totul. Repet, nu am greșit nimic și totul a fost mereu, în mod evident, exact așa cum am scris. La Veranda am dat haina și bonul de ieri și am atras atenția că las bonul acolo și m-au asigurat prin gesturi că îl preiau și că nu va fi nicio problemă - fiindcă mi-au indicat să merg în magazin să caut altceva, căci ei nu dau banii înapoi, ci numai card pentru cumpărături, în magazinele lor. Cu inima ușor îndoită, am avut iar încredere în ele și am mers în restul magazinului și nu am găsit nimic necesar și bun și avantajos ca preț și apoi ele mi-au spus că au pierdut bonul și m-au ținut cam o oră și jumătate, după ceas, acolo, în magazin, cu ideea că nu pot găsi dovada cumpărăturii mele, care era de ieri și am specificat intervalul orar aproximativ, 1-5 după masa. Și-au bătut joc de mine oribil și m-au și luat la rost (o fetișcană din acelea), deși era clar că era vina lor și ele au recunoscut totuși că am dat bonul, dar l-au pierdut ele. Oboseală extremă. Și ieri și în alte dăți, când am fost la Veranda, aici și la celelalte magazine, m-au măcelărit în cap rău și cu sete puternică și am avut pielea feței arzând rău și bicoloră, galbenă și roșie totodată și cu aspect tumefiat, brusc. Apoi a trecut repede, nu se vede în pozele de azi. Dureri mari de ochi, iar. Ele mă măcelăreau dinadins, de aceea m-au și sechestrat acolo, cum au făcut mereu, aproape zi și noapte în ultimii 20 de ani, în mod greșit. La Veranda m-au măcelărit și ieri și întotdeauna. Azi și mai rău. S-au băgat iar porcii în engleză cu ideea că eu am fost mereu cea mai bună și cea mai deșteaptă și ei mereu m-au măcelărit. Cea mai bună și deșteaptă ce?! Nu are logică, ei mereu spun așa, dar eu mereu am fost izolată și om normal și nu au cu ce să mă compare. M-au torturat înfiorător în acel magazin o oră și jumătate, dar și apoi, în tot intervalul cât am mai stat la Veranda, căci am mai intrat în două magazine și m-am oprit la McDonald's. Capul înfiorător strivit și azi, măcelărită încontinuu de 20 de ani și înainte, de mică de fapt. Au intrat iar cu ideea în engleză că corpul meu nu mai e bun și că trebuie să mă omoare deci, sau că am deja cancer și deci ei trebuie să mă otrăvească și să mă omoare neapărat în continuare. Au zis așa de foarte mulți ani - nu era necesar și oricum era și este din cauza otrăvii, dacă ar fi oprit-o, aș fi avut corpul bun și nu aș fi îmbătrânit și aș fi progresat mult și intelectual. Ceea ce contează mai mult este psihicul, căci el modelează materia, și acesta era la mine clar bun și normal, dar au mințit, și intelectul meu era de valoare, au mințit ei, în mod evident, că nu era așa. M-au măcelărit în totală izolare și complet nedrept de zeci de ani, deși eram perfecțiunea și foarte inteligentă. Azi a fost foarte rău la Veranda fiindcă era duminică după-masa și, în mod bizar, era o aglomerație înfiorătoare. Peste tot, lume peste lume în fiecare magazin mai mic sau mai mare. Și la toate numeroasele restaurante de la parter, și aproape toate scaunele erau ocupate. Ei au sugerat că oamenii au fost iarăși scoși, ca aproape în fiecare zi, manipulați să se adune, cu mic cu mare, zilnic, ca să mă măcelărească încontinuu și monstruos. În mod greșit, am fost cu adevărat perfecțiunea și e greșit și rău așa ceva. Iar eu, izolată cu forța mereu, întreaga viață, și ei mințind evident. Am fost ceva foarte bun și curat mereu. Era nu doar aglomerație, ci și mulți străini din multe țări, împânzind orașul și Veranda ca să mă lovească împreună cu toți ceilalți. Și nimic altceva toată viața, și totuși meritam viața. La Mc Donalds mi-am luat un burger cu pui, dar nu am reușit să spun clar ce vroiam (înainte de 89 așa se spunea și se scria academic, și în toate publicațiile, adică vroiam, nu ”voiam” și mi se pare că era mai logic și mie nu îmi prea place ”voiam”) și mi-a dat altceva - celălalt burger adică de acest fel, care avea (cam) același preț dar era cu gustul rău și cu sos înfiorător, ceva ce nu am vrut. Casiera mi-era cunoscută, nu știu de unde, acolo nu am mai fost. Mi-am luat și o apă Smart mică, de la un magazin cu ziare și era foarte ieftină, m-a mirat. Unul a intrat să mă sperie iar cu ideea că ”Și cine va constata decesul?”, cum au mai zis și în alte dăți.
Una dintre asiatice a avut o privire extrem de urâtă azi, am mai pățit așa, de dispreț și ură și bucurie aparentă că eram măcelărită în cap și ochi și cu sete mare și vizibil roșie și chinuită, ceea ce pe mine mă șochează puțin - deși am fost toată viața binele absolut și nu am gândit nimic rău și nu am gândit nimic politic și nici ceva legat de sex niciodată și deși am fost lovită încontinuu, nu mi-au lăsat niciun pic de viață, niciodată - am fost binele desăvârșit și puritatea absolută, chiar dacă m-au măcelărit de fapt de mică, aproape încontinuu, și așa trebuia să fiu, și nu trebuia să fiu masacrată. A intrat și scroafa iar cu ideea că ”chinezul” (?!) nu mai poate să facă nimic, fiindcă ea imprimă delir hidos oamenilor proști, cum vrea ea, ca să fiu eu lovită, și eu sunt izolată mereu. Oamenii buni trebuie măcelăriți în tăcere, spune iar una din brute.
Foarte mulți nebuni (se pare) sunt obsedați de ”putere” sau ”control” în legătură cu mine - au deliruri de acest gen, ei par să creadă, sau spun așa, că eu controlez ceva/sau totul și totodată îi deranjează acest lucru și vor să mor și totodată ei se miră, ca și cu mult timp în trecut, cum controlez eu totul, prin ce mijloace, prin ce metode, din moment ce eu sunt izolată de mult timp și otrăvită și chinuită etc. etc.
Eu la Veranda, cam așa arătam, iar acasă pare că cineva mă face mai tânără în poze. Sau lumina blândă. De fapt, toți suntem ”prinși” în lumină și creștem ”văzând cu ochii.”
19.10.26
O parte din cartierul Andronache și Voluntari (și pe Colentina e cam la fel de la ”Avion” (șoseaua Fundeni) înspre Voluntari, sărăcie și dughene de mahala și mizerie și ”chestii” arăbești etc.), poze cu mobilul din autobuz, acum câteva zile. Cabinet veterinar doctor Cuțu-lea, ”Total funerare” (servicii complete?), magazin Lucy, Râma delicioasă, Bee service (care nu apare), trabantul bleu de pe trotuar, reclama mare cu ”regina familiei” într-o curte, legat de vulcanizare, magazinul Choose cheese etc. Monumentele funerare din Voluntari au fost amplasate aici recent, mai erau pe Colentina o curte plină, pe partea cealaltă. Casele diferă între ele mult, sunt exemplare bizare și sunt cam ilogice - de exemplu, Biserica evanghelică are geamuri ca niște fante înguste, și alte case la fel, materiale de construcție diferite și uneori inutile sau decoruri și aspect ciudat, pe partea cealaltă a șoselei, de pildă, e și una gen vapor/cu formă ciudată, despre care a scris Cărtărescu, dar a localizat-o în altă parte, nu foarte departe. Însă turnul de apă din cartea lui, de la capătul lui 21, încă există. El are imagini foarte morbide în cartea Solenoid, metaforă clară pentru omul în genere și funcția lui de releu bio-electro-magnetic, cu un om care are coadă lungă de șarpe și care era colegul lui, profesor de fizică la o școală din zonă cu copii cu păduchi și cu o fetiță gigantică și un parazit intestinal asemenea. Diverse lucruri care au existat în viața mea. Unii au inventat că Cărtărescu este unul dintre cei doar câțiva oameni care știu ceva rău despre mine, fiindcă în viața mea au existat lucruri rele doar timp de câteva minute și de fapt nici atunci - și în rest toți au mințit, de obicei pentru bani, spun ei mereu, sau au interpretat binele desăvârșit drept ceva rău și eu eram monstruos măcelărită și torturată zilnic între timp, în totală izolare, în fiecare zi. Am fost ținută cu forța întreaga viață în aceste zone - și cartierele din jurul meu sunt aparent foarte sărace și murdare, deci astfel, oamenii din jur era ușor să fie corupți să mă omoare sau să fie nemulțumiți și să dea vina pe mine.
Am întâmpinat mari probleme când le încărcam, nu știu ce se mai vede. Au schimbat ordinea pozelor.
20.10.26
Ieri am avut internetul întrerupt, de aceea nu am putut scrie nimic. O vreme nu am mai făcut pipi pe mine noaptea. De câteva zile fac iar noaptea pe mine, destul de mult, de mai multe ori. Azi noapte, când m-am trezit și am făcut pe mine, unul a intrat cu ideea că ”aici eu sunt stăpân”. E nebun, e vorba de corpul meu, el nu are dreptul să se creadă stăpân peste mine și mă lovește mârșav, pe la spate - izolată complet și săracă, noaptea, când nu mă pot apăra, și fără să știu cine este acest nebun și ce vrea etc. De dimineață, acum, iarăși greață și dureri de burtă și multe vrăbii în brad. La un moment dat, acum mai multe zile, au ieșit vrăbiile și le-am explicat că ele se asociază cu o stare cerebrală nu prea bună (la fel și greierii și diverse insecte și totuși, în ultimii 10 ani, să zic, vrăbiile au ieșit rar să facă gălăgie). De atunci, de când am explicat, ele ies des, parcă dinadins, trebuie să nu le mai explic nimic niciodată proștilor. Totodată, am povestit că un profesor de anatomopatologie, la curs, povestea că creierul lui Eminescu l-au mâncat vrăbiile pe un pervaz, fiind lăsat acolo din neatenție, căci era studiat de oameni de știință etc. Poveste grețoasă și poate neadevărată, nu trebuia spusă, era un profesor nebun și eu îmi cer scuze că am povestit ce a spus el. S-ar putea ca el să se fi referit de fapt la această asociere a gălăgiei vrăbiilor cu diverse simptome - căci este logic totuși că diverse aglomerații de insecte sau păsări etc. au un anumit efect chiar asupra omului, sau, mai bine spus, ele apar când se întâmplă anumite lucruri cu viața cuiva, cu atât mai mult dacă omul este marginalizat de societate sau bolnav sau f_t de lume. Povestesc în continuare despre ieri, 19.10.26. Este unul care spune că nu înțelege, cum adică e logic? Explic: este clar, din multe fapte de observație, că omul, mai ales omul inteligent, are rolul de a organiza materia și restul intelectelor (fiecare influențează pe ceilalți) și că activitatea sa intelectuală se răsfrânge în fenomenele meteo sau cutremure chiar și în toată lumea vie și în restul omenirii, căci omul este specia dominantă și are activitate și proprietăți bio-electro-magnetice. Cuvintele și numerele și alte sisteme de simboluri, mai simple sau mai complexe, au rol de organizare, căci au un fel de locusuri și pe creierele altor oameni, le stimulează etc. Și de fapt sunt mai multe căi prin care acționează asupra lumii (oamenii și cuvintele lor). În noi există prototipuri și scheme și machete ale întregii lumi, ale relațiilor logice între lucruri. Este logic aceasta și e clar că omul mai inteligent decât alții organizează întregul sistem de indivizi bio-electro-magnetici, deci se răsfrânge asupra restului lumii și a tuturor celorlalte subsisteme alcătuite din materie și spirit sau informație. Cei care sunt mai inteligenți au capacitate mai mare și mai eficientă de organizare a celorlalți oameni și a lumii în ”general” (dar nu au legătură cu armata!), deci mai multă cantitate de ”materie superior organizată”, și deci forță bioelectromagnetică mai mare. Ei sunt clar deci și factori de stabilitate a sistemului. Aceasta explică diversele linii de forță în natură. Aceasta explică și lumina, care este și ea parte din lume, deci legată de această specie superioară a noastră și totodată este o undă electromagnetică. Omul sau robotul omului a îmblânzit lumina și a creat laserul care citește muzică, iată, deci, ce clară și frumoasă sinestezie! Lumina este în jurul nostru, dar poate că pleacă și din noi. Poare că Soarele e cu adevărat un dioptru - cum am presupus eu - sau un disc pe care este concentrată lumina, adică capetele noastre și altele, și deci fluxul de bioelectromagnetism din noi. Este logic că omul inteligent organizează acest lucru, de aceea ei au spus că Soarele eram eu, poate că eram doar un soare local la latitudinea sau longitudinea mea. Noi avem legătură cu toate lucrurile cunoscute și necunoscute încă și ele există și prin noi. Tot noi suntem lumina, tot noi suntem Soarele. (Soarele poate să fie, cum rezultă din diverse date sau ipoteze ale mele, dublu - adică doi Sori, care au rezultat prin secționarea la jumătate a aceleiași sfere, și care oglindesc deci lumina, și pe spatele lor sunt identici, fiindcă e aceeași tăietură, din același întreg, poate că se află deci și două Luni, care sunt luminate de Soarele din spatele lor și/sau de Soarele frate. Mulți au vorbit despre ”mersul Sorilor” și oamenii au creat pandantive cu Soarele și Luna alipite. Este posibil ca cei doi Sori să fie ca două bile încărcate electric sau magnetic, și care, așa cum sunt și legile electromagnetismului, se atrag și apoi se resping din nou când ajung mai apropiate, ca două bile într-un pendul, și e posibil să fie așa, fiindcă noi nu putem ști cert ce formă are Pământul, și nici că se învârte sau stă pe loc, sau se mișcă haotic și altfel fiecare continent separat, sau totul, așa cum pare să fie haotică doamna nopții, Luna. Nu pretind că acesta e adevărul, voi mai explica mai încolo, dacă voi putea. Dvs. puteți verifica orice fel de teorie, fiindcă nu sunteți singuri și comunicați cu toți instantaneu, dar eu am fost izolată complet, dvs. puteți să transmiteți poze cu Luna diurnă sau nocturnă instantaneu din toate colțurile lumii și deci puteți confirma sau infirma diverse ipoteze, nu mai este ca în 69 când au pus un om pe Lună, vezi cântecul R.E.M. din 1992 ”If you believed they put a man on the moon/Man on the moon/If you believe there's nothing up his sleeve/Then nothing is cool”.)
Omul este, din acest punct de vedere, un fel de schelet sau osatură a lumii, fără de care nu se poate nimic. Noi suntem legați de tot restul lucrurilor, și de cerul înstelat și de pământ, și evoluăm simultan. Altfel spus, cum cred și proștii, omul e (și el) influențat de fenomene meteo și deci și de diverse congregații de insecte, molii, păsări ș.a. Una din ipotezele mele de lucru (poate fi aprofundată multidisciplinar) este că m-am născut așa cum sunt, că aducerea unui copil ”pe” lume necesită veacuri întregi și astfel orice copil e un fiu de Dumnezeu, orice prunc, cât de cât deștept, este întreaga lume încă din pruncie și ”crește văzând cu ochii” și cu celelalte simțuri, dar de fapt e vorba de carierele săpate de alții și de el însuși în sine însuși, de o anumită șlefuire a diamantului și uneori această întreagă lume se mai diminuează prin necazuri și vârstă și lovituri, cei și cele ce erau în sine ies, dar acest Sine (psihanaliza, (psihanaliza, la Jung Sinele era arhetipul lui Dumnezeu) sau ”lumea în sine” (filozofia) era ceva deplin, ceva întreg la început! Și eu am fost numai binele! De aceea, infanticidul și abuzarea copiilor, care par fleacuri pentru unii, sunt de fapt crime hidoase și tot de aceea a fost cutremurul din 77 legat de mine și răul făcut și prin așa multe boli infecțioase și grave pe care mi le-au dat în pruncie, cu forța, nu vreo slăbiciune a mea. Copiii mici sunt mult mai puternici decât par și sunt co-substanțiali cu întreaga lume și cu întreaga omenire, în funcție de intelect.
Dincolo de toată această expunere, gândită desigur de mine, mai am de menționat că în mod real cred că s-ar putea să existe un Dumnezeu, și că nu sunt eu Dumnezeu, că el este, eventual, creatorul meu și al lumii întregi și/sau A-tot-țiitorul și că e posibil ca eu să fi fost un fel de profet sau sibilă etc. Nimeni nu poate să dovedească coerent și suficient că Dumnezeu nu există.
despre 19.10.26, ieri
Ieri am fost la Carrefour Colentina și, când am ajuns la casă să plătesc, era deconectată aplicația mea și atunci am scris, absolut cert corect, adresa mea de email, ca să mă autentific, era cea corectă și am primit mesaj că nu există un cont asociat cu această adresă de mail. A trebuit să scriu altă adresă, cea de pe gmail, căci aveam nevoie de a scana codul ”Act for good”, pentru a beneficia eventual de anumite promoții (reduceri de preț). Și la Lidl și la alte magazine fizice sau online e la fel). A trebuit să setez altă parolă și mi-a apărut codul și m-am autentificat în aplicație, dar era scris că am doar 4 puncte ”Act for good”, deși am cumpărat de multe ori de acolo. Deci au dispărut. Și, în plus, nici măcar nu au acceptat scanarea acestui cod nou - a trebuit să chem un operator. Acestea toate sunt la ordinea zilei, jargonul legat de epoca digitală. Totuși, poate că nu au fost puncte sau au pierit din diverse motive.
Lângă Carerofur erau niște țigănci cu fuste lungi, care strigau în gura mare ceva despre casa lui Amza Pellea și astfel mi-am dat seama că numele lui, ca și altele, codifică ideea ”Am za pielea”, anume că are pielea tare și protectoare, ca și zalele. (”sălbaticul vodă e-n zale și fier și zalele-i zuruie crunte”) Amza este un nume de proveniență arabă, din Hamza, cu acest nume fiind și un unchi al profetului Mahomed, cf. internetului.
A intrat una pe drum pe capul meu că proștii chiar și acum cred aberații așa-zis politice agresive, legate de mine, cum ar fi că se fac anumite ”mutări”, sau se dau lupte în culise, se țes intrigi, ca să fiu eu lovită, chiar și acum, deși am fost în permanență izolată și batjocorită și persecutată și măcelărită din fragedă copilărie, în toate felurile cu putință. Adică toți au crezut răul mereu, așa au fost educați, din păcate, nimeni nu m-a privit drept om, ceea ce am fost, și clar fără vreo legătură cu ”politica”, și toți cred că răul guvernează lumea. Spuneau și că ”tu nu ești considerată româncă”. (?!) Este o idee complet absurdă și aberantă. Nu mai explic totul, am fost crescută și în inima țării și m-am născut și am fost educată numai în România. Nu am gândit în alte limbi și nu am avut nicio legătură cu străini, de niciun fel (câțiva chiriași din China și Iordania, cu care nu am avut legătură) și niciodată nu m-am crezut străină, era absurd (formația Pasărea Colibri avea un cântec cu ”Haide frumoaso, haide străino, Dragostea mea fără leac...”, versuri de Păunescu. Am avut cuget românesc și ”devenire întru ființa” românească. Nu m-am crezut niciodată străină.
”Rândul trecut”, spunea una, adică atunci când au măcelărit-o pe cea dinaintea ta (ceea ce ei nu cunosc cert de fapt), unii tineri au înțeles adevărul și au hotărât să nu mai lase niciodată să se întâmple ceva așa de rău etc., dar ei erau generația părinților mei sau mai vârstnici și apoi ei au îmbătrânit sau au murit sau au fost scoși din lume de proști și s-a întâmplat la fel tot răul.
Scroafa spunea ieri, când eram în autobuz și mi-a tușit unul de mai multe ori în față - ”psihiatria nu are legătură cu biserica”.
În magazinul Carrefour am fost din nou masacrată înfiorător: capul, ochii, inghinal stânga (mereu pe stânga), broboane mari de sudoare, coloana lombo-sacrată, sete ceva mai ușoară, apoi iar au intrat porcii că am cancer și deci trebuie să mă lovească ei, ei au zis de 15 ani poate această idee greșită și nu au dreptate, și cancerul, dacă este, e din cauza otrăvii, trebuia să fie otrava scoasă și ei să nu mai mă lovească noaptea, să mă vindec, eventual. Afară a fost ploaie măruntă și rece, deci iar ”jilăveală”. După ce am coborât din autobuz, pe drum, era un bătrân care m-a scuipat - pe jos a scuipat - în calea mea, când am ajuns în dreptul lui, deși am fost mereu puritatea și binele și nevinovăția etc. Ea spune că săracii mă ”urăsc” cel mai tare (deși am suferit amar și fără haine și hrană 11 ani, fără loc de muncă, măcelărită, izolată etc.). Ea spune că săracii mă urăsc fiindcă și ei sunt nebuni și cred că necazurile lor sunt din cauza mea și toți mă scuipă și mă lovesc. Mi s-a întâmplat demult acest lucru, mai ales în Voluntari, deci de 8 ani, dar și în ”capitală”. Pe culoarul Carrefour-ului am cumpărat o șapcă de toamnă-iarnă maronie și o pereche de ciorapi medicinali de 8 lei și vânzătoarea mi-a vorbit pe un ton ciudat, ca și cum eram nebună - dar nu e din vina mea așa, eu nu inspir așa ceva nici acum, după mulți ani de otravă și tortură groaznică, ei așa cred, dar fără motiv obiectiv. Oamenii te omoară fiindcă nu au încredere în tine, spune unul, fiindcă li s-au spus minciuni mereu și că ești nebună, ei nu vor să te lase în pace și să te accepte. Dar este un cerc vicios, lovind în mine se întâmplă răul și astfel ei lovesc iar și iar - și de fapt eram un om de încredere și normal și foarte deșteaptă. În România nu sunt lăsați să trăiască sau lăsați în pace decât nebunii adevărați, spun ei. Nu cred asta.
Ieri nu am putut scrie, că nu era internet (la mama venise, deci au intrat unii în calculatorul meu) și una a spus ceva despre ce trebuie ei să facă cu acești oameni despre care am scris cum m-au lovit ieri.??
Am uitat să menționez că ieri am cumpărat șuncă tăiată pe loc, de la galantar, câte 150 de grame din cea de pui și cea de curcan, cu numele Sissi (urât, legat de împărăteasa considerată labilă psihic) și am plătit ceva mai mult de 20 de lei. Acasă am constatat că era toxică sau ceva rău, că mirosea urât de tot, până și mama nu o mănâncă, să sperăm că nu otrăvește pisicile. A zis că nu o aruncă, ci o dă țigăncilor cu măturatul (!). Vă sfătuiesc să nu luați de la vitrină niciodată, deocamdată, cel puțin, cea ambalată gata e încă bună. Comercializarea acestor produse e ceva rău, multe sunt toxice sau chiar otrăvite. Ei spun că poporul meu e un popor de nebuni (?!) și ei toți omoară și fac tot răul cu putință asupra lor (și a altora). Mama spune cu reproș că, de un timp, am început să cumpăr produse rele - dar nu e vina mea și nu arunc banii, produsele s-au schimbat, nu erau așa. Unii cred că asta e din cauză că sunt măcelărită, în loc să fiu acceptată și prețuită pentru ce sunt, cum ar fi fost normal. Alții, în gândul meu, mă amenință din nou că ”totul a început să fie rău”, ceea ce ei spun mereu de 20 de ani, ca să mențină poporul și pe mine în tensiune și teroare și deci ei vor să arunce asupra mea poporul prost, manipulat să creadă că răul e din cauza mea, inclusiv prin otrăvirea produselor alimentare, cel puțin în zona mea, și cele necesare mie de obicei și când merg eu la magazine. Răul nu e și nu a fost niciodată din cauza mea și oamenii au fost mereu manipulați să mintă și să mă lovească, chiar să îmi vrea moartea, cu amenințări și manipularea mărfurilor, alimentare, dar și a celorlalte, și încă din copilărie am fost masacrată astfel, încontinuu. Latră și acum încontinuu în mod greșit, de exemplu că ”și nu se poate face nimic?”, cum au zis adeseori etc., deși nu am fost niciodată ceva rău pentru nimeni și nici nebună.
Am prins-o pe mama cu mâța în sac - cumpără țigări și apoi dă banii pe medicamente de tuse. Ea a avut cam mereu 50 de milioane pe mână lună de lună (adică 5000 de lei), nu știu ce face cu atâția bani și se tot plânge că nu are. Ea numește banii ei bani ”de casă” și mă ia tot timpul la rost în mod urât că eu cheltuiesc prea mult. Azi a început să îmi spună ceva despre fizioterapie - iar vrea să meargă, deci cam de 3 ori pe an (înainte mergea o dată) și o costă milioane multe. Vrea să îmi ceară bani. Eu sunt de acord că trebuie să se îngrijească, dar ea a mers în ultimii ani foarte des la medici diverși și la fizioterapie și face asta ca să mă lovească, la fel cum și dvs. ați făcut totul intenționat să-mi faceți rău, repet, în mod greșit. Când venea din oraș, mă lovea de fiecare dată. Ea chiar lovește, așa a făcut mereu, eu niciodată. Mi-a cerut, cum am povestit, bani pentru infiltrații la genunchi și i-am dat. Iar eu, om bun și încă tânăr față de ea, complet nevinovată, i-am arătat medicului de familie genunchiul meu degeaba, nu mi-a recomandat nimic. Uneori mă doare, la coborârea scărilor, și eu am un singur picior... Acum mama vrea iar fizioterapie, ca să mă lovească din nou, lucru greșit și totodată fumează! Ea, acești bani pentru ea îi numește pentru ”casă”. A cui casă? Mama e un om prost și rău și totodată nebun și nebunii, se știe, îi chinuiesc pe ceilalți și trebuie închiși. Citiți tot ce am scris și veți înțelege tot ce mi-a făcut, de mică, și că totul a fost adevărat. Eu nu am fost nebună, ci perfect normală și bună și deșteaptă mereu, am spus numai adevărul și nu am chinuit pe nimeni. Eu nu am cum să o închid pe mama, fiindcă ea a mințit și dvs. la fel, că eu aș fi nebună, ceva complet imposibil. Bruta spune din nou că despre mine au mințit niște medici. Și ce dacă? Medicii nu pot greși? De ce să fi eu omorâtă și prejudiciată etc. dacă au mințit niște medici? Din moment ce știți că așa este, de ce să mă omorâți pe mine? Tot așa, v-au mințit că trebuie să mă omorâți pentru sănătatea voastră sau altceva și e greșit.
După ce am scris cele de mai sus azi, din nou lucruri bune și frumoase (filozofice) și adevărate, au început să mă măcelărească înfiorător, cu dureri mari, și mi-a fost foarte rău. Am plecat până la farmacia Dona din cartier și, pe drum, am mers în bluziță subțire, era cald ca într-o zi de primăvară caldă și era sfârșit de octombrie. E greșit ce fac ei, mereu au făcut răul și trebuia invers, trebuiau să mă lase în pace complet și totul ar fi fost bine, eram încă tânără și puteam face totul bine și puteam progresa. La farmacie era, cum nu era normal, chiar și aici, multă aglomerație și m-au chinuit iar așa rău (era și o doctoriță în halat alb, foarte înțepată, cu ei) încât mi s-a făcut rău și foarte sete. Bruta a intrat iar cu ideea că oamenii buni și cumsecade, cum sunt aceștia din farmacie de azi, sunt sau erau la fel cu mine, dar au fost treptat subordonați gândirii lor și au acum cuvintele lor și ideile lor rele, care pentru cei buni sunt doar glume de circumstanță și ei nu își dau seama că greșesc și cântă în strună unor monștri. Toți cei buni i-au crezut pe monștri, spun ei, care au spus aproape numai minciuni și niciodată pe mine în peste 50 de ani, fiind astfel ghidați de intelectuali proști, deși am fost un om extrem de bun și am spus mereu numai adevărul. Noi am devenit monștri, spune ea din nou, a mai spus des așa. Nu știu cine sunt ei. Acești oameni cumsecade, spune ea, au devenit bolile tale, căci au fost timp de mulți ani integrați în acest fel, de către medici răi sau proști care m-au ținut cu forța izolată și fără drepturi și au intenționat să mă omoare treptat. Ei trăiesc toată viața crezând în povești mincinoase și care sunt mai degrabă răul decât binele. Toți au ales răul, spuneau ei adesea. Bruta delirează din nou că ”nemții se vor retrage (?) și, în locul lor, vor veni niște monștri și mai mari, care te vor măcelări imediat și rapid” și te vor omorî. La farmacie, din nou Bilofluxul meu era ultima cutie pe raft, dar am cumpărat-o, am nevoie de ea. Totuși, la această farmacie, unde a venit și Florin cu fata lui exact când am fost eu acolo odată, mi s-au dat la un moment dat niște medicamente pentru răceală foarte, foarte amare și mi-a fost rău după ele, poate că nu era normal să fie așa amare sau poate da (Fervex special). Ei spun (nu eu) că Florin este un monstru hidos și el. Dacă oamenii buni devin vreodată lucizi și văd adevărul clar, își pierd pentru totdeauna ”bucuria vieții” spune ea, că, vezi Doamne, de aia mă omoară ei, ca să facă o faptă bună și să nu înțeleagă oamenii buni! Dar numai adevărul se asociază cu bucuria reală și cu creativitatea și binele real. Acest tip de gândire e extrem de monstruos și greșit, cu certitudine. Ea spune din nou că e exclus ca ei să recunoască adevărul, ei trebuie să trăiască și eu nu și oamenii să nu înțeleagă nimic niciodată. Nu are dreptate. Altă brută intră iar cu ideea că tot ce am scris e adevărul (ca să nu cred eu că ea nu a înțeles!) și eu sunt cel mai mare geniu și ei, cu toții, mă măcelăresc și mă omoară. Altul spune iar că pe acei oameni cumsecade de la farmacie trebuia să îi ”scoată” (au mai avut idei de acest gen), adică să mă măcelărească și nu are dreptate - nu trebuiau deloc să mă măcelărească, evident e intenționat, artificial, și e nedrept și nu trebuiau să ”scoată” pe nimeni, e greșit și împotriva vieții și a naturii și a climei. Total greșit, nu am fost deloc nebună sau proastă și am fost binele și trupul mi-era încă bun de tot acum 10 ani și aș fi putut face orice și aș fi progresat ca intelect și nu aș fi îmbătrânit și ei tot așa gândeau, greșit și monstruos. Pe măsuța din farmacie era o figurină mică de plastic reprezentând o maimuțică și un bărbat de acolo a dat-o, se pare, pe jos (dar părea și că eu) și tot el a ridicat-o.
(Repet, că acum mi-a atras cineva atenția, râzând de mine, e posibil ca Luna să fie una singură și să fie o vedere, o transparență către cealaltă emisferă a plan-etei, așa cum eu am avansat ipoteza mai demult. Sau altceva. Și de ce Luna are ciclul ei lunar ca și femeia pe cel menstrual, cu aceeași durată, se spune, așa aveam eu, fix 28 de zile, pot fi mai multe teorii și în această privință. Dar poate că sunt două Luni, așa cum am explicat, și ele apar ca fiind identice în două emisfere - teoretic - fiindcă depind de modul în care se aliniază sorii și se mișcă, eventual, continentele sau Pământul - bine, dar atunci ar însemna că pot părea două Luni în anumite locuri pe Terra, ar spune unii, dar poate chiar sunt în unele locuri două, eu nu pot ști cert, era un film românesc cu titlul ”Complet necunoscuți” cu o psihologă în acest sens, care avea invitați la ea acasă și pe balcon o lunetă și toți întrebau de ce se văd două luni la lunetă.)
Eminescu - în ”Stelele-n cer”, spune că ele sunt ”niște cetăți/ plutind pe marile/și mișcătoarele/pustietăți” - poate stelele, dar poate și continentele, într-un anumit sens. Ele sunt continente - adică au o anumită continență, o anumită capacitate, volum de lume vie, de lut viu, cu oameni și viețuitoare cu tot. Prima explicație a lumii este, vă asigur, întotdeauna, dicționarul - dacă nu știți cert ceva, dacă aveți dubii, puneți mâna pe dex.
Orele 10 seara, trecute. Și din nou, ca adesea, urlă copiii la sala de sport din spatele grădinii mele.
Seara asta am fost măcelărită înfiorător de tare. În cap. Sunt nebuni. Mama a vorbit cu fratele ei. Unii spun peste capul meu, cum au spus mereu, că eu am fost numai binele, dar poporul meu crede răul (și alte popoare) și ei toți vor neapărat ca lumea să nu înțeleagă adevărul, că așa li se pare tuturor celor normali că e normal și vor neapărat să mor. Brutele care mă măcelăresc spun totodată numai și numai răul peste capul meu, de mulți ani, și mama e singurul om din viața mea și minte și joacă teatru de când eram mică. Repet, am fost mereu binele și totodată un om cu mare valoare intelectuală. Au distrus, mai ales în ultimii ani, nu era prea târziu nu de mult, aș fi reușit, nu am gândit răul, ele gândesc numai răul, eu chiar aș fi reușit... regret că vreți să mor pentru niște minciuni. Asta e, nu mai spun nimic. Repet, e greșit.
M-au masacrat înfiorător. Cineva spune că cea mai importantă cauză a tot răul care s-a produs e doar faptul că un om extrem de monstruos m-a urât. Poate se referă la mama. Sau la acel medic monstruos. Unii spuneau că și vecinele mele de aici etc. Am revenit să notez doar un lucru - acum câteva ore sau ieri în mod sigur, dacă nu azi, Luna era înspre poartă, de partea mamei și era tăiată cam pe jumătate pe vertical - acum, la ora 12, ea este pe partea cu fereastra mea și nu mai e orientată vertical, ci e răsturnată ca o tipsie. Mama încă asculta acum câteva minute politică. Unii au spus că străinii toți au venit tot timpul la noi ca să mă măcelărească pe mine, nimic altceva. Altul în engleză - că nu știu ce (mă mustră), fiindcă poporul meu a făcut foarte mult rău (nu știu la ce se referă) - eu nu am avut nicio legătură nici cu poporul și nu am greșit nimic, am fost doar măcelărită încontinuu în izolare, nu are ce să-mi reproșeze, și am scris binele și frumosul și numai adevărul, și am fost cu adevărat un om de valoare și ca suflet și caracter, și ca intelect, și nu aș fi gândit decât binele pentru toți toată viața. Una intrat din nou cu ideea de acum mulți ani că eu nu înțeleg în ce ”situație” sunt ei, deci dau vina pe victimă iar, deși nu am greșit decât că am vorbit singură în casă, dar fiind izolată clar de zeci de ani și torturată și otrăvită clar și dovedibil. Lovind în mine, chiar și cu otrava, deși știau că nu mint și că sunt normală și numai binele, se loveau astfel pe ei înșiși.
21.10.26
Mi-am revenit parțial și m-am trezit pe la ora 12. Porcii politici iar m-au împroșcat cu aberații sau invenții politice (deși am avut o viață exemplară): ”Rusia a pierdut totul pentru totdeauna”, ”Dolarul a căzut complet”, ”Moldova nu mai poate fi lovită”.
22.10.26
Aseară am fost pe Dorobanți și am mers mult timp pe jos căutând un pet shop. Nu există niciunul pe o suprafață mare, pe ambele părți ale Căii, inclusiv pe Ștefan cel Mare din zonă. Era doar unul mic și foarte mizer la Perla. Cineva spune că pet shopurile se desființează și s-au desființat deja și vom hrăni animalele ca pe vremuri. Alții spun că acum toate vând numai hrană otrăvită. Nu e bine. Nu știu. Azi-noapte nu m-au lăsat să dorm, dar și noaptea precedentă. Insomnia mi se întâmplă foarte rar. De când am locuit acolo în anii 2003-2006, nu am mai fost acolo și, între timp, totul s-a schimbat, acum sunt numai magazine noi și scumpe pentru cei ca mine, care sunt împinși la periferie și omorâți de cei bogați de fapt, direct sau indirect. Din ceea ce este acum mai am în memorie numai magazinul apicol și biserica, în care de fapt nu am intrat din câte țin mine. Și librăria e lângă liceu, dar și aceea s-a schimbat. Dacă nu mi- s-ar fin dat așa multă otravă.... e greșit, dar nu v-am convins, nu am greșit absolut nimic și am fost un om foarte inteligent și bun și normal. A fost otravă cu adevărat, multă, nu doar tehnicilor de masacrare a organelor etc. Și, de fapt, și asta era greșit. Am fost izolată toată viața cu forța și nu am avut drepturi și nu am avut cea mai mică șansă să dovedesc ceva, cum spunea tata în mod clar.
Era unul care spunea că, pe vremea lui, nu exista Luna diurnă. ?! Altul spune că e foarte trist - că oamenii preferă să moară decât să mă accepte. (?!) Nu am fost sursa a ceva nociv, v-au mințit, e greșit și a fost mereu greșit să fiu otrăvită. Altul spunea că, de fapt, toți oamenii au suferit și eu am fost măcelărită numai din cauza câtorva nebuni, care nu aveau cum să știe că trebuia să fiu măcelărită.
Am fost iar în oraș, încercând iar să iau boabe pentru pisici, am luat doar o pungă. Repet, citiți tot ce am scris, și veți înțelege sigur că am avut o gândire frumoasă, inteligentă și dreaptă mereu și că nu am fost în niciun fel nebună, nici în gândire și nici în rest. Nicio greșeală toată viața. Nu am uitat nimic. Nu am cauzat niciun rău, cu certitudine, și era dovedibil tot ce am scris și binele întreg. Ei spuneau mereu, și azi, că oamenii nu mă omoară fiindcă aș fi greșit ceva sau aș fi avut vreun defect, ci numai fiindcă poporul a mințit și a fost mințit despre mine și li s-au dat bani în acest sens. Eu am fost cel mai mare și bun geniu - spun ei - și mama cea mai rea mamă și monstruoasă nebună și lumea a mințit că era aproape invers. Repet, e greșit. M-au măcelărit și otrăvit în izolare completă toată viața și cu otravă de 25 de ani și, de acum an și 2 luni, de când s-a întors mama de la Sibiu, de când l-am întâlnit, cum am povestit, și pe actorul Marius Manole la gară, sunt otrăvită zilnic, în toată hrana (rar ceva bun, dar tot ca să îmi facă răul), în aer și în apă chiar (uneori cel puțin). De acum 2-3 luni, cum am povestit, am burta extrem de hidoasă și mare peste tot, fiindcă la un moment dat m-au otrăvit și mai puternic ca în alte zile - acum un an încă aveam un aspect oarecum normal și sigur m-aș fi vindecat dacă opreau otrava. În mod evident, am fost ceva pur și foarte inteligentă și nu am avut și nu aveam cum să am niciun interes sexual sau ”politic” sau altceva rău și nicio legătură cu politica. Ei spun că ”europenii” au comis toate aceste orori, dar nu e gândirea mea această idee și nu am habar de așa ceva. La întoarcere m-am dus la tuns la Emma, căci mă programasem. Era foarte urât mirosul înăuntru - și probabil/posibil și ceva toxic (în autobuz era un bărbat nespălat care mirosea rău, lângă mine, m-am atins de el și iar era aglomerație mare, ca în fiecare zi, ca să mă lovească) și Emma sau Ema mi-a cerut să stau să aștept, căci avea în spate un client chel, nu știu pentru ce - poate era dinadins așa ca să inhalez iar otravă. Am lăsat ușa deschisă, că nu e ger, să mai intre aerul mai curat. Spuneam despre cartierul Andronache - reclama cu ”regina familiei” era la un ”parc auto”, nu la vulcanizare. Există și o spălătorie auto numită Raisa, care e numele psihiatrei mele, fiindcă adesea ei au ideea spălării creierului meu și ștergerii memoriei mele prin tortură (”spălare de bani”, eu fiind legată de bani în modul în care am povestit și fiind totuși un om valoros). Am fost binele desăvârșit și nu am fost deloc nebună sau mincinoasă. Ei spun că eu habar nu am ce minciuni au inventat despre mine și ce crede poporul prost. În mașină era una care spunea ceva despre Alina, Bianca, și încă un nume din viața mea, și spunea ceva despre o ”vaga-boantă”, amintind de piciorul meu amputat. La coafor, era televizorul deschis în engleză, și vorbeau despre un anumit individ Bond, cuvinte legate tot de mine, și de James Bond și conexiunea ”bond”. James era și numele britanicului care m-a vizitat odată în 90, în sat. Absolut totul a fost conectat în acest mod de mine întreaga mea viață, și cuvintele limbii române și multe mituri sau povești culturale și totodată zilnic au fost astfel de conexiuni și coincidențe. Poate însuși Dumnezeu și geniile lui. Au început iar cu ideea că m-au măcelărit extrem de monstruos și de aceea trebuie să mă omoare, dar nu au dreptate, mereu au zis astfel de lucruri de 20 de ani și ați văzut ce au făcut și atunci nu eram încă așa mult otrăvită - poate nici acum nu e prea târziu să mă accepte. Pentru oameni, minciunile contează mult mai mult, spun ei.?? (”Hei, Charlie Chaplin, Înger vagabond” era un cântec etc.)
23.10.26
Am uitat să notez mai demult, de vreo săptămână, că vecinul Adrian a tăiat cei doi tei de la poarta lui, Mihaela Fanei a tăiat salcia din fața casei lor, cineva a venit cu drujba și a tăiat dudul bătrân de pe Avram Iancu, după colț. Acum crengile lui sunt acoperite cu mâzgă verde, am explicat. Ei spun că și asta li se ”ordonă”, tot cu scopul distrugerii mele, care îi obsedează zilnic și e ceva greșit. Am fost iar în oraș, iar m-au înghesuit în autobuz. Ei spun mereu că poporul crede că sunt altceva decât sunt și ei spun asta tot cu scopul distrugerii mele, și că poporul crede, deși nu are dovezi, că eu sunt sursa unor lucruri rele și de fapt a fost invers. Ei spun din nou că poporul a crezut întotdeauna că adevărul despre viața mea este ceea ce au spus călăii mei și cei care m-au persecutat și măcelărit și că ceea ce am spus eu e minciună. Ei cred că, atunci când e vorba de nedreptate imensă și cruzime și orori mari (deci nu în cazurile mai puțin grave), victimele trebuie să tacă și să se lase omorâte, ca să se evite rușinea adevărului. E greșit. Ei spun că poporul a fost mințit despre mine de străini (?) și toți preferă să mă omoare decât să se înțeleagă că au fost păcăliți și că s-au petrecut lucruri așa monstruoase fără să am vreo vină și fiind perfectă, așa cum am spus eu. Repet, nu am greșit nimic și nu am fost nebună niciodată, au mințit, rezultă chiar și din ceea ce am scris și era clar de mult că era ceva faptic și nu idei și era dovedibil. Am fost un om cu o bunătate desăvârșită - și toți au râs de acest lucru, cu o mare inteligență și un suflet extrem de frumos și delicat, în permanență. Am fost complet izolată, cu forța, și nimeni nu a vorbit cu mine întreaga mea viață, nimic, niciodată, citiți tot ce am scris. Și azi m-a batjocorit farmacista de la Dona de la Doamna Ghica. Ei spun iar că acești oameni nebuni (chiar scelerați, spun eu) și proști, care m-au măcelărit, au avansat în societate și au obținut situații călduțe, prin minciună despre mine și cruzime înfiorătoare și inutilă altfel, și mult, mult de tot rău și cu bani mulți și murdari. A intrat iar unul cu ton de voce extrem de veninos, semănând și cu vărul meu Cosmin și cu Florin al mamei, care a spus că eu nu am înțeles că acești oameni care m-au măcelărit sunt acceptați în societate și eu sunt un om compromis. Nu am fost niciodată un om compromis, absolut sigur nu am uitat nimic, i-am iertat mereu pe proști și nu am avut nici cea mai mică greșeală toată viața. Totodată, e greșit să fiu omorâtă dacă unii au mințit despre mine și au obținut poziții sociale nemeritate, cum spun unii. Eu chiar am fost un om de valoare, citiți tot ce am scris. Acest monstru, care seamănă cu cei pe care i-am numit, ar face orice pentru corupție și pentru mușamalizare. Nici vărul meu Cosmin nu știu de ce m-a lovit când eram tânără și nici măcar nu bănuiam că durerile mele de cap și răul nocturn erau den cauza lui, ore în șir. Nu am greșit nimic, nici față de el. Nu înțeleg. Am fost binele și puritatea absolute și el știa cum mă batjocoreau și mă loveau părinții (totuși nu știa decât fleacuri). Când eram copil, era foarte atașat de mine și eu mi-am rupt din timpul meu personal de lectură sau de joacă cu alți copii din sat, ca să mă joc cu el, ca să îi spun și să îi citesc povești etc. Am ținut mult și la Irina, sora lui. Nu am greșit nimic. Uni spuneau în batjocură, nu eu, că el nu și-a rezolvat complexul lui Oedip. Altă nebună a intrat cu ideea că eu sunt mama lor și mamele trebuie să moară și copiii lor să trăiască. (!) M-au otrăvit mulți ani și zilnic în ultimul an și m-au torturat și nopțile (azi noapte iar, cu dureri mari de cap în somn) astfel încât chiar și hainele subțiri vechi, măsură 60-62, abia mă mai încap și nu mai găsesc haină de toamnă, toracele mi s-a lărgit înfiorător, toate hainele abia mă ajung, probabil de la otrava din aer, deși nu am mai fumat de trei ani. A intrat bruta cu ideea că eu am risc mare de emfizem, că așa vrea ea să spună.
Ieri mi-am adus aminte că, în liceu, făceam UTLM (Utilajele și Tehnologia Lucrărilor Mecanice) și desen tehnic - materii groaznice - și ore cu maistrul liceului, Pavelescu cel porc, cum am povestit, la menghină, în atelier, și chiar de aceea a fost în ultimii ani, de mult, o imagine cu o menghină la trecerea de cale ferată dintre București și Voluntari, dintre Șoseaua Andronache și Bulevardul Eroilor din Voluntari. În generală mă aflam în Sectorul Agricol Ilfov și făceam agricultură teoretic - fitotehnie și zootehnie și ore de muncă pe teren. (Din păcate, recoltele nu erau cum mințea regimul, ci jalnice și neîngrijite, cel puțin unde mă duceau pe mine.) Deci, în mod evident, în școala generală aveam de urcat o treaptă agricolă - mă puneau în legătură cu pământul și cu țărănimea, iar în liceu cu muncitorimea, prin materii tehnice. La sfârșitul liceului, ar fi trebuit să înceapă altceva, dar m-au masacrat, în mod greșit. Totuși am prins și legătură cu intelectualii, oarecum, în facultate și apoi, plecând de la acei indivizi colegi și profesori și de la teorii și lecturi diverse. Cărora le mulțumesc și pe această cale, fără ipocrizie. Între timp, Ceaușescu primea ”cheile” multor orașe străine și multe daruri din toată lumea și se făcuse un muzeu la fostul palat regal și eu am făcut greșeala (poate da, poate nu) să îl vizitez - poate de aceea și exista, pentru ca eu (și alții?) poate, să se inițieze astfel, să intre în legătură cu străinii și cu lumea toată. Poate a fost bine, un fel de educație necesar, util pentru ce puteam eu să fiu, pentru devenirea mea ca persoană, pentru rostul meu în țară atunci, ce era nevoie atunci, oricum era ceva gândit așa anticipat. Totuși, am avut mare putere de adaptare și de a deveni prin autoeducație ceva bun. Dacă mă gândesc bine, înainte de școală au fost, ca în istoria omenirii, cu marile ei etape, rudele mele, și atât nașul cât și bunicul erau vânători și atât nașu, cât și tata, erau pescari. (Migratorii erau țiganii cu care m-am jucat în copilăria mică și cei care încă aveau căruțe cu coviltir și se opreau lângă poarta mea în Voluntari, în anii 70.) Am descoperit apoi că între mine și istoria lumii nu au fost numai aceste conexiuni și similitudini, ci și altele, legate de vârstele mele ca om și diverse ”stadii/scene - stages” istorice.
24.10.26
Am povestit despre trandafirul cățărător cumpărat de mine, pe care Marinică l-a tăiat sub ochii mei de trei ori, care a mai fost tăiat și mai apoi și care totuși crescuse anul acesta din nou, în mai multe locuri. L-au tăiat din nou și i-au și jumulit frunzele de pe tulpină, așa cum au făcut și cu altul tot al meu din curtea din față, așa cum au făcut și cu mine să nu respir aer bun, deși absolut cert nu am lovit pe nimeni niciodată. Eram în curte și au intrat cu ideea că acest trandafir cățărător nu va crește atât timp cât trăiește ea. Și totuși am fost perfecțiunea - ei spun că mama este cel mai mare monstru și degeaba am fost eu geniu și om perfect. Exact ca aia care a intrat peste mine cu ideea că nu vrea ea să îmi crească florile (poate mama) și că le distruge cât timp trăiește ea, tot așa au fost foarte mulți și multe care au scuipat răul asupra minții mele și în plus au mințit în numele meu, spun ei, și astfel poporul prost m-a identificat pe mine drept sursa răului, deși am fost perfecțiunea și foarte deșteaptă. (Așa spunea și mama când eram copil, nici asta nu e delir. Ei spun că toți au încredere numai în ceea ce e rău, și nimeni nu are încredere în mine. De fapt, ei cred că eu sunt răul și celelalte, monștrii, ar fi binele, dar ele au furat totul de la mine și m-au măcelărit înfiorător încontinuu.) Păcat. Femei monstruoase, care s-au pregătit ca un fel de brute militare și au lovit și m-au ținut cu forța izolată și respinsă de lume, și necăsătorită și fără vreo relație sexuală sau de prietenie/colegialitate cu oricine, încât eu nu puteam ști nimic din ce știau ele și ele au ”furat” deci clar, într-un anumit sens, personalitatea mea frumoasă și bună și cunoașterea oferită gratis de mine și s-au împăunat ele cu sentimentele mele frumoase și normale, ca niște impostoare și brute rele, și totodată femei proaste și incapabile comparativ cu mine - dar ele aveau voie să facă orice rău și să se ”dezvolte” în lume prin distrugere, și eu nu. Ei au spus că lumea întreagă ascultă de ordinele brutei, adică mamei mele și altor porci, de a mă măcelări și toată lumea mi-a făcut răul în permanență și toți au mințit și cred că așa e bine, să mintă în continuare despre mine și să mă măcelărească. Repet, e greșit. Alții spun că femeia care m-a măcelărit a distrus întreaga lume în acest fel și toți cred și acum că are dreptate.
Mai demult una din brute a spus că ea vrea să îmi distrugă fizionomia, că poporul asta vrea, că ea nu vrea să înțeleagă lumea adevărul și că, deși nu am greșit nimic toată viața, poporul crede că am greșit de mai multe ori sau lucruri oribile - și eu nimic și ei toți vor ca așa să ”rămână” totul pentru totdeauna și eu să nu prosper niciodată etc. Acum zice unul în engleză că acum câțiva ani nu aveam mandibula așa mare, că a crescut - se poate, se pare că și eu am crescut puțin, mai ales toracele, care e foarte dilatat, nu doar grăsimea și burta, ci și toracele și în lățime și chiar și în lungime. Și laba piciorului mi-a crescut mult de tot. Se pare că fizionomia mi s-a urâțit de la otrava multă, mai ales în ultimul an, acum și în oglinda din baie arăt urât. Și burta mi-a crescut de la enorm de multa otravă din ultimul an.
25.10.26
De câteva zile mă simt mai bine, mult mai bine. Totul e mai bine. După mulți ani. Tot corpul. Am început iar să citesc cu randament mai bun și să învăț câte ceva. Repet, eu sunt acel „monstru” despre care proștii cred lucruri rele, înfiorătoare sau magice etc., nu mama. A intrat și azi unul cu ideea că mama este un monstru etc. M-am născut cu aceste proprietăți ale creierului, nu este așa din cauză că am fost f_tă sau martirizată și chinuită mereu, și nici din cauză că aș fi moș-tenit ceva etc., dar nașterea mea era necesară și creșterea, dezvoltarea mea, și am fost ceva util și pozitiv, la fel, și am fost mereu normalitatea desăvârșită, dar și un om perfect bun și inteligent. Nu este adevărat ce cred unii în cântecul creștin ”să se nască și să crească, să ne mântuiască”, cel puțin nu despre mine. Mântuirea exact asta înseamnă și nu are sens decât dacă consideri că păcătoșii dau vina pe țapul ispășitor și astfel ei vor să ”iasă basma curată” și omoară pruncul sfânt. Basme și basmale. Isus nu s-a născut pentru asta. Ce altfel de ”mântuire”? Religia (oricare) nu înseamnă sacrificarea prin moarte și tortură a celor buni (e absolut inutil, e chiar distructiv) și poate fi o cale spre moralitate superioară și adevăr și dreptate bună și iertare etc., cum a mai fost spus. Mama este/a fost un om extrem de monstruos, rău și nebun, e adevărul tot ce am povestit. Nu contează mult acest lucru. Oricum, am găsit scris că mântuirea e ziua nașterii lui Cristos, nu a crucificării sale.
Cartea lui Musil este una dintre rarele cărți din beletristică cu idei, fapte, lucruri și cuvinte pozitive. Nu mai știu la ce pagină eram și încă nu am găsit ceva rău. Are numai dezavantajul că e cam abstractă și deci nu prea are sevă și vigoare sau bucurii și confort senzorial, dar puteți să le aduceți dvs. în peisaj. Totuși, este în acest mod perfect neutră, căci uneori și bucuriile au rol negativ.
Ei au mai spus că toți cei care înțeleg adevărul despre mine și nu vor să "colaboreze", să îmi facă rău, sunt omorâți. Eu nu cred.
Am observat că am gușă. Ei spun tot timpul că toată lumea mă urăște (?).E imposibil. Izolată de mică, ei spun că psihiatra mea nu e psihiatră, ci activist politic (?). Poate, dar eu nu am avut nicio legătură cu politica, la fel cum nu am avut niciodată legătură cu ea, de fapt. Poate că și mama a fost la fel.
Voi încerca din nou să gândesc numai binele, pe cât posibil, mai ales dacă îmi va fi un pic mai bine fizic. Oricum, trebuie să gândesc binele, indiferent ce vor spune monștrii.
(A intrat iar acum una din brute cu ideea că am cancer, ca să facă și mai mult rău, ea și alții spun așa din când în când, de 10-15 ani. Am fost otrăvită cam din 2003, dar zilnic foarte mult în ultimele 14 luni, și mă lăsasem de fumat de aproape 3 ani. )
007
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 15.505
- Citire
- 78 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristina M Moldoveanu. “Jurnal de toamnă, 2026, partea a patra: 12.10.26 - 25.10.26.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-m-moldoveanu/jurnal/14206385/jurnal-de-toamna-2026-partea-a-patra-121026-251026Comentarii (0)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.
