Iubirea

Ascultam mancandu-ti cuvintele, miroseam culoarea densa a irisilor tai, respiram prin tine, n-aveam decat sa ma inzeiesc in timp ce ma mangaiai adanc in inima. Cat ma iubesti? Cat douaj de blocuri dar n-am observat cum te-ai prefacut in stana de piatra si apoi tot schimbai starile de agregare ca sa-mi arati parca natura ta complexa. Rand pe rand m-am orbit, surzit, mutit- am devenit un TU, rece, impersonal, analitic, poate sa te am mai aproape. N-ai mai venit de atunci de cand am jucat poker pe suflete si ne-am baut iubirea: \"eu trebuie sa plec... n-ar fi corect... ce-as crede despre tine? ce-ai crede despre mine?\". Ne-am impartit la doi si-am incetat sa mai exist. E drept ca-mi indeplineam obligatiile sociale cu mult profesionalism si apoi era destul de usor sa locuiesc in afara mea. Te-am nascut mai tarziu din nou, mai frumos, mai singur, mai in mine si te-am pastrat mai viu decat ai fost vreodata. Te iubeam in si in afara, asteptam sa ma nasti, dar n-aveai cum sa nasti golul. Te iubeam, dar n-aveai cum sa nasti moartea. Te iubeam si nu mai asteptam nimic.