mulțumiri tardive

au trecut vreo două ore de când încerc să alungesc cuvintele pentru a formula oarecare mulțumiri tardive înțelepte, pentru urări rezervate ce nu ar trebui să provină dintr-o datorie de onoare odată ce timpul trece, pentru adevărurile limitate! Mă intreb dacă esența lucrurilor patetice se traduce prin sufletul împăcat din convingere pură sau poate dintr-o dilemă inacceptabilă? poate ar trebui să mai fie o expresie poetică, un calcul inspirat, un simbol propriu, mulțumiri si rezerve... și-apoi hrănesc in continuare tumori când trec peste detalii ideologice, desenînd idei simetrice, complicate, dar, nu imposibile!