Vise...

Fiecare obișnuiește să creadă în ceva. Asta începe prin a-și transforma visul în crezul său. Dar, restul viselor unde au rămas? Într-un perpetuu crez al unei vieți perfecte ne rătăcim căutând lumina ultimului gând. Fiecare se înalță sub soare, ridicat de măreția ce-i definește eul, dar singur spre ce s-ar regăsi înnaintând? Oscilând între a fi și a nu fi te regăsești ascultând vorbele celorlalți. A fi prezent trup și suflet sau a nu fi decat o imagine bine definită a unui chip ce are nume...?... Sunt eu. Impresionant! Am ajuns să nu mă văd de dupa el. Asemeni unei enigme a caracterelor , ziua de ieri a impresionat. O idee neterminată a oprit viața în loc. Cu un farmec oriental, ochii transpun totul într-un joc, și focul din privire rămâne un mister. Oare de unde vine dureroasa enigmă? Si totul rămâne la fel de efemer ca-n locul unde nu se întâmplă nimic. Ciudat e, că, curiozitatea nu e prezentă la nimeni. S-ar putea trece la rubrica din ziua de azi, la fel de bine, ca și la cea din ziua de ieri. O vizită neobișnuită și, soarele a răsărit pe cer. Fără cuvinte! Rămâne necunoscuta opinie a celor ce n-au văzut ziua de ieri la fel de frumoasă ca și ziua de azi.