Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Un steag cu stele...

2 min lectură·
Mediu
O, spune, poți tu zări,
În lumina timpurie a zorilor,
Ceea ce cu atâta mândrie salutăm noi
În ultima licărire a crepusculului
Ale cărui largi dungi și stele briliante,
În timpul periculoasei lupte,
Le vedeam deasupra meterezelor,
Atât de elegant fluturând?
Și strălucirea roșie a rachetelor,
Bombele explodând în aer,
Probând, de-a lungul nopții,
Că steagul nostru era încă acolo.
O, spune, drapelul cu dungi și stele
Tot mai flutură oare
Peste pământul celor liberi
Și peste casa celor viteji?
Prin pâcla mării,
El abia se vedea pe țărm,
Unde arogantul amfitrion al inamicului
Se odihnea în temută liniște.
Ce este oare acel obiect pe care briza
În timp ce suflă intermitent deasupra înaltului abrupt,
Aci abia-l ascunde, aci abia-l expune?
Acum el prinde strălucirea
Primelor scânteieri ale dimineții,
Reflectând în acest moment pe deplin glorios sclipirile apei:
Da, acesta este steagul împestrițat cu stele.
O, fie ca el să fluture în veci peste pământul celor liberi
Și peste casa celor viteji!
Și unde se află acea bandă de inamici
Care cu atâta lăudăroșenie jurau
Ca în dezastrul războiului
Și în confuzia luptei
Nici o casă și nici o țară
Să nu mai fie cruțate?
Sângele lor a spălat
De contaminare urmele nebune
Ale pașilor lăsați de ei.
Nici un refugiu nu poate salva
Pe mercenari și pe sclavi
De teroarea luptei sau de tristețea mormântului;
Însă drapelul înstelat
Flutură triumfător
Peste pământul celor liberi
Și peste casa celor viteji!
O, întotdeauna să fie așa,
Când oamenii liberi se ridică împărțindu-se
Între casele lor iubite
Și dezolările războiului!
Fie binecuvântat cu victorie și pace,
Pământul răscumpărat de cer;
Lăudat fie Atotputernicul care ne-a creat
Și ne-a conservat ca națiune.
Așadar, trebuie să cucerim,
Dar numai când cauza este justă,
Și atunci deviza noastră va fi:
"Noi credem în Dumnezeu!"
Iar drapelul împestrițat cu stele
Va triumfa fluturând
Peste pământul celor liberi
Și peste casa celor viteji!
(Apropo: Ați citit textul imnului american. Așa sună el în românește.)
001268
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
327
Citire
2 min
Versuri
62
Actualizat

Cum sa citezi

Cristian Petru Balan. “Un steag cu stele....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-petru-balan/poezie/14089989/un-steag-cu-stele

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.