Poezie
Plansul lui Adam
1 min lectură·
Mediu
Mă iartă, Bunule-mpărat,
Mă iartă Tu, Stăpâne...
De când CREDIÞÃ Þi-am jurat,
IUBIREA mă răpune,
Și eu sunt singur vinovat.
Hai, iartă-mă și-mi spune,
Spune-mi că m-ai iertat.
Eu sunt copilul Tău cel rău,
Cum nu se poate spune...
Și-s lacrima din ochiul Tău,
Care n-o șterge nimeni.
De când aștepți REGRETUL meu,
FEMEIA mea, MINUNE!
Plânge că-i pare rău.
Ne-ai alungat in zi de JOI,
Ba chiar ne-ai pus pe fugă...
Și ne-ai lăsat de VIATÃ goi,
C-a început să plângă
Și CHIPUL TÃU zidit în noi,
Ce-a-mbătrânit în RUGÃ,
În spini și în noroi.
...........................................................
Ne-am risipit, ne-am adunat,
Și,tot gândind la Tine
Am strâns din dinți și-am ripostat;
Și-am tot sperat că mâine,
Ne vei ierta singur păcat,
Care-a născut o lume
Mai rea ca niciodat\'.
Mă iartă Bunule-mpărat,
Mă iartă Tu Stăpâne...
Azi mă căiesc cu-adevărat;
Și JOI, care e mâine,
Aș vrea să mă întorc curat.
Și...aș mai lua cu mine,
FEMEIA ce mi-ai dat.
002730
0