Gluga de coceni

Femeia cu ochii verzi mi-a spus că există o limită umană pentru toate. A trebuit s-o experimentez pentru a o putea defini. Pentru a o accepta. Mi-am lăsat sufletul pradă în schimbul unei iluzii: aceea de a dovedi că sunt BÃRBAT. Nu știu cât mi-a reușit asta. Sau știu..: DELOC. M-am coborât în negura disprețului. Nu m-am mai iubit, am tot sperat că mă voi accepta ca ființă-jertfă pentru un dar al lui Dumnezeu. Umilit, am început să mă pierd ca OM. Îmi lăsasem până și inima pe preșul nou de la ușă sperând ca urmele tălpilor să trezească în mine o urmă de orgoliu. În nebunia mea ceream să fiu recunoscut! Obosit, într-un târziu am acceptat indiferența ca formă existențială. A trebuit să mor pentru a putea primi și ultimul dar al ei: UN NOU ÎNCEPUT...