Poezii

Haide... trage linie-n furtună, ... și vezi cât verde-n valuri se adună. Aruncă-mi sufletul, să-ntindă întunecate, ude stânci, nemângâiate de porunci... ... și trage-mă în

Sună obosit Clopotul din verde piatră, Din cenușii vechi-albaștri munți. Rostogolesc ecouri De fâlfâit de corb. Sudoarea mea curge Cu susurul izvorului ce nu l-am întâlnit, Iar pașii mi

Ai vrea să fiu Eu... Vântul tău, Și totuși nu-ți deschizi Aripile de pasăre, Nici pânzele de corabie, Să te pot purta Pe unde n-ai fost vreodată.

Picură-mi în ochi Valuri de lumină Caldă, și divină, Căci m-au uscat atâtea ape, M-au nedormit atâtea vânturi, Și-am ascultat prea multe cânturi, De-am obosit, între pământuri.

Îți las ție sufletul meu, în grijă. Eu plec în câmpia nemuririi, și-a desfătării sub razele de Lună, plec s-adun rouă din razele de Soare, și iriși cenușii... din ochi de zână.

De ce-mi lucești așa străină? ...nu eu sunt cel ce-a spart în cioburi, vasul cu lumină. De ce ești rece și lividă, așa departe, și cumplită? De ce-atingi apa-n astă seară, și-n alte

(I) Insomniile... au devenit prietenele mele. Nu-i așa?... ...ce anturaj sinistru am. (II) Îmi place... noaptea. Indigoul ei mă luminează... până în creștetul