Poezii

Lacrimi de duzină încrustate- n-aburul mâniei din pahar; frig și ploi și-nțepeniri de spate; mersu-n gol cu pasul selenar… Individ amarnic e destinul; apa mi se scurge

Incaruntim, iubire, prea multa-nsingurare, pedale rostuind in gol mersul dibaci, calcind trup desuet, temindu-se ca moare seninul intruparii oceanelor de maci. Corfindu-se-n

Puls zvicnind privirea toanta, hohot greu de insomnie, spirit in aval pe panta macinind din temelie... Sirius pe decuseara boare neagra ce-o aduce, strop de lacrima

In pagini de viata zimbind aurore de flori de argint, rasar si tresar seminte de vis, plutind incolore pe stratul de vraja, de patos, de har. Dojana menita sa ne reuneasca

Acolo iubeam suplicii... Fumigene cenusii exclamau napaste prin pori batrini si reci; meleaguri de granit sapat in pometi descarnati implorau sudori freatice. De pretutindenea se

E rece-n suflet si-o povara cit toata viata gratuita, cit toata arsita de-afara, empirici muguri de zambile, miros garoafele-ntr-o doara si ceata cruda,

Soarele isi pierdea clorofila... Frunze se loveau de capatiiul existentei, rupindu-si colturile extazului; se legana tristetea in bratele somnului; delapidatoarea carismei fugise

!, ma striga lumea, Dar deja ma tavaleam in noroi... In noroiul uscaciunii spirituale, ademenit de blazare ca momeala a abandonului.

Insomniaca durere, depasind fiecare nivel senzorial cu nonsalanta cu care ar termina un joc 3D de mina a doua... Cum poate durea o stinca? Doua atrii si doua ventricule

Se luptau la frontiera normalitatii, sfichiuiau aerul cu onomatopee declasate; culoare in nepatruns, zgomot in migrene, avantaj la serviciu pentru nimeni, pigmentul

Dorm in nesansa de a fi pierdut inca un tren; rumeg pietre intre dinti, nu pentru a-mi proba calitati de orator, ci pentru ca nervii mei se leagana pe o pinza de paianjen;

Usca foehnul tarimul diluat de vanitate, copacul intruchipind constiinta inmugurea eternitatea, ca un dom al consonantei margaritarelor vremii... Se tamaduise primavara, alergica la

Subtil, vesnicii in frunze tresar, suvoi despletind speranta in muguri, margea de tristete patata cu har, privire-amagita cu boabe de struguri. Distras anotimp, reflux fenomen,

Nu mai eram oameni... cefele biciuite torid aveau inscriptionate tinte ademenitoare... Sagetile lui Cupidon devenisera armele marasmelor belicoase. Creiere pietrificate ordonau apasari pe