Poezii

Iar nu e momentul, perdelele sunt proaspăt spălate, nu voi pleca nici azi. Voi visa în continuare la casa de sub deal cu geamuri mici și pătrate sub care creșteau trandafiri. Vă voi îmbrățișa

Aş avea multe de spus, dar am ieşit din iarnă cu câteva litere zgribulite ce refuză să se-alinieze. Primăvara aduce o astenie teribilă, iar canicula verii le face să transpire. Aşa că

A fost odată un copil şi o macara sau mai multe. Trăia în oraşul ce creştea pe zi ce trece. Se înălţau clădiri uniforme trase la imprimant şi el privea curios. Cum macaraua

Mă culc pe pământ, la țară și-mi plâng amintirile, pe locul cartofilor ce-i scoteam cu vecinii și strâng coada sapei, pe care o țineam stângaci, eu, fata de la oraș. Îmi arunc lacrimile pe

Când te-am văzut în prag, am știut că ziua de azi va fi altfel decât celelalte, va avea întâmplări. Și brusc am regăsit bradul împodobit de lângă soba lui Buni. Mi-ai umplut casa de

Te iert în fiecare duminică, înainte să bată clopotele. Scormonesc după cuvintele, puse deoparte, pentru zile de sărbătoare și ți le arunc în față, ca într-o mobilizare festivă, de adunare a

În cartier, ferestre se uită la mine familiar. Le cunosc de demult, tot așa pătrate, cu rame gălbui, perdele albe ,dantelate sau deloc. Seara, câte un bec le zâmbește din

Decembrie trece peste mine fără urme, mi-am aruncat demult bradul pe jumătate împodobit. Odată mi-ai promis că-l vom căuta împreună, dar de atunci nici iernile nu mai au ninsori. Mai

Ai fost atât de aproape pe cât de aproape putea fi un vis. Þi-am citit cartea în care vorbeai despre mine ca despre " fata ta " cea mai naivă de pe pământ. N-am știut că scrii cărți și

Mă ard copitele cailor ce se zbat în mine și coamele lor îmi biciuie oasele, aș vrea să te pot iubi într-atât, încât să le dau drumul în noapte.

Aș fi vrut să te iubesc ca-n filme pe peronul unde dragostea aluneca pe roți ruginite, când batista ei cu buline, în vânt ar mai vrea să spună ceva, iar el, cu un picior bărbătesc pe

Mi-ai pășit în suflet ca într-un cimitir, fumul ți-a umplut nările, îmi ard întâmplările nu le pot opri. Mi-ai numărat cu sfiiciune crucile, te-ai închinat înțelegându-le. Zâmbetul tău

Este iubire dar nu mai știi, palmele mângâie nu lovesc cuvintele liniștesc, nu acuză. Îți tragi pe tine armura și-ți aduni cu privirea oștile zâmbetul rupe zalele steagul victoriei îți

Viața mea e între două cuvinte, două limbi, una vorbită des în gând. Pornesc de acasă spre casă ca înspre ceva în care pășesc cu grijă să nu sperii amintirile adunate în colțuri cafenii de

Aș fi vrut să-ți citesc fruntea,tată, era o pagină cu rânduri adânc conturate, nu m-ai așteptat, ți-ai lăsat peste ea pleoapele ca două coperți de sub care litere plâng zilnic în

Bărbatul își schimbă bocancii în papuci moi de pâslă și leagă cravata la gâtul femeii. Sărutul fără gust din e-mail tânjește după iubirea înțepenită-n butoane. Viața curge din

Mi-e largă lumea asta, Nu pot s-o îmbrac, Mâinile-i pipăie, nesigure, marginile Și rămân agățate În nodul de-o sută de ani. Perechile cuminți De sub umbrele de soare S-au strecurat la colțul

Cândva am pășit linia Dintre două pământuri, Mi s-a părut Că am ridicat piciorul Pașilor nesiguri, Dar azi știu că,de fapt Am coborât. Am derutat Simțurile materne Și am speriat