Poezie
Zbuciumurile unui păcătos
1 min lectură·
Mediu
Cu negura nopții
Stau să mă-nvălui,
Cu gânduri frumoase
Încep ca sa zbor
Spre ceruri înalte
Cerând ajutor.
Simt cum
Nisipul clepsidrei
Vrea-nvârtej
Să mă cuprindă.
Iar timpul cel înșelător
Din sufletul meu păcătos
Iubirea mea de Dumnezeu
S-o fure și mai apoi,
S-o-nlocuiască
Cu amăgiri
Și promisiuni deșarte
Ca să-L reneg,
Să Îl hulesc,
Să Îl urăsc.
Iar judecata mare, dreaptă
În casa morților
Să mă trimeată.
Căci nu-I mai mare umilința
Decât atuncia când
Dumnezeul sufletului tău
Te dă uitării
Pe vecie
Neamintindu-și că
O dat' a fost
Și El un trup firav
Ca mine.
Iar eu încerc să am
Măcar o rază de lumină
Care să-mi alunge
Negura sufletului uman.
004140
0