Poezie
praful...
2 min lectură·
Mediu
Colecționar de prafuri grele,
ascuns în umbra mâinii mele,
pășesc printre înjurături,
prin pergamente și scripturi,
îi văd pe Odin si pe Thor,
visez, și-n vise pot să zbor,
văd scribi și falnici scriitori
plutind în jur, nemuritori
și mă ascund din calea lor...
visez , dar nu mai pot să zbor .
Și tu visezi, de vrei nu vrei,
numai că tu îl visezi pe Frey,
apoi apari, de praf mă scuturi,
faci tot ce poți ca să mă bucuri,
căci a venit îngerul morții,
în ceas târziu, la miezul nopții,
cu coasa, căutând vreo boală,
și a plecat cu mâna goală...
din neguri naște o nălucă,
un cavaler din vreo speluncă,
de suflete culegător,
cu farmecu-i amețitor,
s-a așezat în a ta poală
și a plecat cu mâna goală...
erai de piatră, ești și acuma,
și ai putea să învingi și ciuma,
obraji-ți lacrimi n-au văzut,
amurguri nu au cunoscut,
nici mângâieri nu te-au atins,
nici cu priviri nu te-ai destins,
n-ai conștiință, n-ai păcate,
totul e al tău, le știi pe toate,
totu-i frumos, așa spun mulți,
dar tu n-ai timp să îi asculți.
Erai grăbită, ești și acuma,
mai rece decât însăși bruma,
te imbeți cu vise si dorințe,
cu remușcări si cu căințe
și eu … ? în fața ta mă-nchin...
și iarna-mi este clin clin clin
și toamna mă îmbăt cu vise,
vara speranțe-mi sunt aprinse
și primăvara mă dezmierd ...
toate sunt vii...toate le pierd ,
le caut iar, le văd, le strig,
mă zbat, mă-ntind să le ating,
dar mă trezesc pe fundul mării,
ascuns prin ghearele uitării
și apele îmi poartă capul,
deși mă îneacă, spală praful...
001005
0