***

Toamna îmi tot arată că trupul se învechește, că așchiile se tot adună, că nu pot decât să urlu tăcut, în ritmul ploii, neputințele mele... Mă lupt cu frica de când mă știu și parcă mintea sângerează mai puțin decât inima acum. Lumina plantelor pârguite e atât de dulce... Deși mă hrănesc uneori cu ea, pământul măturat de timp se-adună straturi...