Mustrări de conștiință
Stau singur la geamul deschis, Văd totul iarăși prin vis, De foame și somn sunt iar amețit. Aș vrea să m-aplec pe geamul deschis, Dar este prea jos, nimic n-aș fi pățit. Și gălăgia parcă m-a
Sensul vieții
Viața-i mult prea scurtă Pentru a fi pierdută. Viața-i mult prea complicată Pentru a trăi-o dintr-o dată. Viața este unicat, Dar poți trăi și repetat. Și totuși ea-i cuprinzătoare, Cu clipe
Natură vie
Trăim într-o lume minunată Pe care deseori omitem a o vedea Fie dintr-o cauză ciudată, Fie că suntem blocați așa Într-o lume-antropizată Brutală… și, foarte ciudată, Cu forme nefiresc
Reverie
Din somnul ce te-a amorțit Să te trezesc eu aș dori, Să nu mai fiu așa de amețit Și să fiu liber a te iubi. Ființa ta-mi pare un zid De care iubirea-mi se izbește Și calea ei merge în
Prima nea
Ninge ca-n povești Pe străzile aglomerate; Iarna ne aduce vești Prin fulgi de nestemate. Sunt vești de sărbătoare Ce stârnesc aglomerare Prin orașul îmbrăcat În strai nou și
Lacrimi în depărtare
Plânge inima-n mine Că nu te am pe tine... Plânge și sufletul meu Că ești un curcubeu Mult prea frumos și departe, Iar eu, de tine nu am parte. Plânge natura din jurul meu Pentru durerea ce-o