dileme de zi cu zi

Imi place sa cred ca nu devin prea des acel tip de individ inflexibil, imbecil, care nu accepta, respectiv asculta, argumetele ce se opun opinarilor mele. Citeodata chiar imi face placere o polemica sanatoasa, dusa la sala si vitaminizata constant, dar o accept cu seninatate functie de interlocutor. Insa, mereu ma intreb cita subiectivitate este in scindarea aceasta: oponenti care merita si oponenti care nu merita ascultati! Am purtat mereu discutii pe marginea subiectului pe care vi-l propun in rindurile de mai jos. Nu am iesit cistigato decit arareori, de multe ori am plecat cu ideile subrezite, desi ma dau intransingent si radical, dar in niciun caz nu am ajuns ca anumiti politicieni ajunsi la Cotroceni, in vizita nu pe scaun prezidential. Va pun in fata doua citate, ce vreti sa faceti cu ele ramane treaba voastra. “E mai bine pentru ei sa ma urasca. Asta ii face mai vigilenti. Avem de a face cu prea mult cacat terapeutic” (Saul Below) si “Nemaiputind crea viata, omul poate in schimb sa o distruga. Creativitatea si distrugerea vin amandoua din nevoia de transcedere. Vointa distructiva nu se manifesta decat daca impulsul creativ nu s-a putut exercita”(Eric Fromm) Citatul lui Fromm sta pana la urma la baza cliseului: “criticii sunt scriitori ratati”. FALS. Cele doua fragmente se anuleaza reciproc. Primul defineste un avint de vindajor, acea frunte ridicata fara urma de rusine, doar asumare a muncii facute cu profesionalism, al doilea vine si ii da in cap primului, concluzionind ca demolatul nu este decit proteza celor ce nu pot construi. Cui dam dreptate. Nu putem alege calea rabinului, de mijloc, de partinitor, pentru ca am trai mereu aceeasi dilema, acelasi ambiguu joc ideatic cu ceea ce suntem si ceea ce vrem sa fim. Eu, sincer, prefer prima alternativa: cea a constructiei unui personaj care cu abnegatie cauta raul, esecul, ratarea, impostura, anemia culturala si inanitia lecturilor. Asa arata conformatia personala, blamabila sau nu. Prefer sa invat cum nu trebuie sa scriem, decit sa inghit malitiozitatile gratuite ale unora care sunt prea destepti ca lumea sa-I incapa. Prefer alfabetizarea culturala in pofida discursului academic. Prefer forma ingurgitabila oricarei placinte cu spanac si ananas. Prefer sa fiu injurat decit fals aplaudat. Probabil ca textul arata a autodefinire infatuata, dar nu este. Probabil ca textul dezminte directiile autoportretistice. Probabil ca unii se vor intreba de ce scriu eu de mine si nu ii las pe altii. Asta e! am facut-o si pe asta si supus ma plec lapidarii virtuale. Ca nu pot inghiti tot rahatul care exista pe net, ca nu pot respira in duhoarea de basini literare, ca pute a traspiratie de bizoni hamesiti spoiti in cenacluri provinciale, ca scoatem carti de duzina la edituri de cartier, ca scriem doar ca sa ne aflam in treaba, ca liricizam doar pentru ca ne-am nascut romani si vezi draga doamne, si poeti pe deasupra, ca rimam inertial si facil, ca de dam in petec, in stamba, ca imitam, ca ne maimutarim, ca periem, ca aplaudam din obligatie, ca stinga, ca dreapta, ca ne inchinam unor idoli falsi, ca hulim din invidie, ca Basescu, ca Tariceanu, ca Plesu, ca Marino, ca Beligan, ca Afrim, ca Sararu, ca Stoica ca Brucan, ca Istodor, ca Turcescu, ca Diaconescu, ca Radulescu, ca Marin, ca Columbeanu, ca Prigoana, ca Andresan, ca Plugaru, ca x, ca y, ca dz, ca spe, ca n… Asta e textul. Eu am pledat pentru prima idee. Aveti obligatia de a alege. Nu de alta, dar nu ati ajuns pina la rindul asta de pomana…