Poezie
Crucificarea nemuririi
Praga, aprilie 1998
1 min lectură·
Mediu
Prăvălit în ploi de nuferi,
Faraoni cu sânge negru mă condamnă să-i înfrunt,
Nedorind, să ard dorința,
Neștiind, să uit uitarea,
Nevisând, să vină visul
Mortului din care sunt.
Rătăcind în praf de stele,
Val de gheață criogenic să-mi stagneze peste cord,
Negrăind, să-mi aud vocea:
Cerșetor cu arginții Iudei…
Arunca-ți-aș nemurirea
Peste al verbului acord!
Al meu trup să cadă pradă
Șirului de idoli strâmbi așteptând să-mi dea otravă,
Din peceți să curgă ceara,
Dinspre cer foc înspre tină,
Printre macii de pe câmpuri
Zeii m-or iubi în slavă.
Și m-aș spovedi-n natură,
Marginii de lac i-aș spune că și eu cândva am fost,
Zguduit, pământul tace,
Înlemnit, vântul mă iartă,
Numai unda cristalină
Să-mi ajungă pentru post.
Îngerul îmi spune calea,
Doar un drum ca alte drumuri rătăcite-n univers,
Nefiind, să-mi caut ființa,
Păcătos, să iert păcate,
Răstignit să stau în strana
Drumului pe care-am mers…
Între cruci sărută iarba
Visul altei vieți ce-alină mersul greului picior,
Nemișcat, privesc în zare,
Nedorind, îmi chem dorința,
Și doar pleoapa mă înclină
Preasfințitului meu dor.
002418
0