Poezie
Cântec șoptit
1 min lectură·
Mediu
Prea multe clipe de ceară închegate
între mine și geamul torturat
în ochiul spart
nu mai pot
nu mai vreau să spun
atât nimic mai mult
mă înțeapă în palmă singurătatea din ultimul
an
din noaptea eternă când vorbeam cu mine
însămi
de parcă lumea s-ar fi terminat la un pahar
de coniac
de parcă nimeni niciodată nu m-ar fi îmbrățișat
între atâtea oglinzi repetate căutarea zadarnică
e nedespăgubită
zâmbetele-s uși de biserică
iar lacrimile semne de țepari
râsu-i rușinos și stângaci fără schemă sau
paranteză la final
nu sunt scuze de folos în pașii pătrați
scăzuți din doi în doi
în viața mea nu mai e loc
de sporul nevinovat, iubire sau spasmul dezghețat
din câtă așteptare, cât timp cerșit în mișcări apropiate
de pleoape
când nimic din ce-am visat nu s-a întâmplat
clocotit și nefast deșeul întrebării arogante
ma ține expusă în gândul troglodit și amar:
de ce-am fost adusă aici
cine sunt și ce tot caut?
002152
0