Cornelia Georgescu

*61. Refuzul adolescentei. Distracţie în Institut. Sfârşitul de săptămână nu se lăsă aşteptat, sosi odată cu zorii zilei de sâmbătă, 16 iunie 2085, o altă zi de vară, din nou senină, din nou cu

*108. Beţia. Din oraşul artificial, prin tunelele subterane, Lucian parcurse acelaşi traseu cunoscut lui, până la frumoasa navă albastră „Pacifis”, aflată pe suprafaţa albă, veşnic pustie, a

Capitolul 40. Trecuseră deci două săptămâni de când Rena şi Als se aflau în lumea dinozaurilor din Cretacicul Superior şi pentru prima oară, Rena era, nu la bordul navei „Hope”, ci undeva, la

*64. Necazuri dentare. Dimineaţa următoare, miercuri, 28 februarie 2091, Lucian se trezi, spre surprinderea lui, mai târziu decât de obicei, deşi seara precedentă adormise devreme. De cum deschise

*7. „Conflictul”... Tăcut, având rucsacul în spate, Lucian porni pe jos spre Institut; nu-i era teamă că ar putea păţi ceva; la nevoie, ştia să se apere, deci, nu-şi făcea astfel de griji.

Capitolul 41. Bineînţeles, de cum părăsiră adăpostul Tyrannei, apăru Cretacicul şi tot ceea ce era legat de acesta; pădurea, dinozaurii – carnivori şi erbivori, ferigile înalte, iar undeva, în

*67. Din nou în mijlocul familiei Kelso. Ajunse în scurt timp în dreptul uşii apartamentului familiei Kelso. Bătu politicos, nu foarte tare, aşteptând să-i deschidă cineva. Nu după mult timp, în

*138. „Ora de informatică”. După vineri, 25 iulie 2092, începea un alt week-end, care se anunţa a fi din nou unul plăcut, chiar dacă nu va fi însoţit de o nouă petrecere. Oricum, petrecerea nu era

Capitolul 8. *** După câteva minute, norii începură să se risipească sau cel puţin să se rărească, astfel încât Als şi Rena să poată zări mai bine zona uscatului deasupra căruia se afla

*109. Trezirea din beţie. Plecând de la tatăl ei, Lia se îndreptă grăbită spre locul în care ştia sigur că va găsi nava albastră „Pacifis” şi în scurt timp ajunse lângă corpul uriaşei nave. Urcă

*100. Terra şi personificările-i divine. Nava albastră trecuse de sistemul solar, lăsase-n urmă cometele din Norul Oort; îşi continua drumul spre Proxima, pe traseul stabilit, pe pilot automat.

*69. Absenta. Aceştia se îndreptară spre comandantul lor, să-l întâmpine, doar nu-l mai văzuseră de câtva timp, iar ultima oară când îl întâlniseră, avusese probleme cu dantura. Acum însă,

*62. Toane… Odată cu sfârşitul primului weekend al noului an, 2092, se încheiase şi scurta vacanţă de două săptămâni pe care Lucian le-o acordase cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Deci, odată cu

*101. Luna – Diana, Artemis etc. Ora era târzie, dar în nava albastră nimeni nu dormea, toţi cei şapte tineri încăpăţânându-se să rămână pe puntea principală, să asculte legendele mitologice, pe

*104. Dilema comandantului: domnişoara consilier. 04.00 îi găsi pe cei şapte tineri pe puntea principală. Probabil că acasă, părinţii dormeau, dacă reuşeau acest lucru. Sau poate erau trezi, cu

*63. „La mulţi ani, Diana Enka!” Ziua următoare, joi, 10 ianuarie 2092, trecu apoape în acelaşi fel. Lucian rămăsese doar în navă. Şi chiar era ziua mamei lui, Diana Enka. Trist, îi privi chipul

*139. Sharon. O nouă săptămână debută odată cu luni, 28 iulie 2092, desfăşurându-şi ultimele zile ale lunii lui Cuptor, care se apropia de sfârşit. Iar dacă pe la începutul lunii sărbătoriseră

*64. Sid se destăinuie. Aproape de jurnalul Liei. Zilele următoare nu aduseră nimic nou. Lucian nu părăsea interiorul navei sale, decât foarte rar, iar atunci pentru scurt timp, doar afară, pe

*140. Aniversarea campionului. Timpul trecea în neştire, luna iulie sfârşindu-se odată cu ultima zi a acestei luni, joi, 31 iulie 2092. Urma august, ultima lună de vară, care sosi odată cu prima

Capitolul 17. Neavând încotro, Als se supuse grabnic hotărârilor „şefei” sale, dovedindu-se ascultător. Negăsind însă motive întemeiate pentru a mai rămâne afară, Als intră în navă, să-şi

*17. Informaticianul. A cincea zi a lunii iunie 2085, marţi, începu odată cu zorii dimineţii. Mihai, nerăbdător ca participarea lui la misiune să devină o certitudine, îşi trezi părinţii foarte