Cornelia Georgescu

*27. „Incident” neprevăzut. Primul ajuns la Institut fu Lucian, cu taxiul cu care plecase de acasă. Avea noroc; nu era încă ora 08.00. Coborî din maşină, plăti, iar taxiul porni îndărăt, spre

*85. Lansarea. 11.30 indicau toate ceasurile, bine potrivite, iar numărătoarea inversă confirma acest lucru: cifra 9000 arăta că mai erau doar două ore şi jumătate până la marele eveniment;

*50. Urmărirea. Lia observă încotro pornise Lucian şi deodată, fără a pricepe nici ea prea bine de ce, se hotărî să-l urmărească îndeaproape, fără ca el să observe acest lucru. Repede, pentru a

*84. Curăţenia. Prin urmare, vineri, 21 martie 2092, îl găsi pe Lucian la treabă, pe care o începu de cum se trezi, adică de dimineaţă, devreme. Evident, cei doi roboţi i se alăturară în curând,

*86. Pe orbită. Deodată, imaginile de pe monitoarele computerelor de pe puntea principală dispăruseră; legătura cu Pământul se întrerupsese temporar. Cei şapte tineri priviră atunci spre Terra,

*85. Pete şi „buline”. Noile rezerve. Prima zi a acestui weekend, sâmbătă, 22 martie 2092, trecu pentru Lucian într-un mod pe care oricare dintre colegii săi l-ar fi considerat tare neplăcut şi

*43. Legătura „acasă”. Mesajul. Miercuri, 21 noiembrie 2091. Noua zi nu se lăsă prea mult aşteptată, sosi fără întârziere. Nu se luminase încă bine de ziuă, când Mihai se trezi încetişor, uşurel,

*118. O altfel de şedinţă. Marţi, 3 iunie 2092. Pe la ora 08.15, Lucian auzi un ciocănit slab în uşa camerei sale. Se îndreptă spre uşă, surprins că-l caută cineva atât de dimineaţă. Ar fi

*88. Luna, satelitul Terrei. „Incult şi incompetent”. Luna, frumoasă, galbenă şi strălucitoare pe cerul nocturn al Terrei. Acum, atât de aproape, îşi arăta suprafaţa cicatrizată, plină de urmele

*91. Întâlnire întâmplătoare?! Lucian mergea abătut pe drumul spre „Pacifis”, parcă fără a vedea pe unde calcă; noroc că ştia foarte bine drumul, îl cunoştea pe de rost, îl conduceau picioarele

*44. Lecţia de dans. Şi tot aşa trecu şi a doua zi a acestui week-end, duminică, 25 noiembrie 2091, cu alte mici diferenţe. Anume, spre seară, plictisindu-se de atâta singurătate şi de a mai sta

*86. Pictorul. Seara, după despărţirea de cei doi fraţi Kelso, reveniră toţi trei la bordul navei, Lucian presupunând că îşi vor găsi colegii tot acolo. Şi nu se înşelase; un avion oprit în

*89. Marte, zeul războiului. Centura de asteroizi. Ceres. „Pacifis” staţiona pe orbita planetei roşii, Marte; de fapt, impropiu spus că staţiona, pentru că nu stătea în loc, ci, asemenea celor doi

*92. Lia revine în navă. Zorii dimineţii nu-şi făcuseră simţiţi încă apariţia, când Lia se trezi brusc; nu mai putea dormi nici o secundă în plus. Era sâmbătă, 8 septembrie 2091. Se ridică uşor,

*93. Calcule greşite... Lia părăsise puntea principală în direcţia culoarului care ducea spre sala motoarelor, unde ajunse în scurt timp. Aici porni către sectorul alpha (α), unde trebuia să fie

*129. La masă cu Sonya şi Sid Kelso. Stela şi Lia ajunseră în curând în oraşul artificial, unde se despărţiră, Stela pornind spre cabinetul medical, unde o aştepta Alex, în timp ce Lia decise să

*131. Câteva mici „probleme”... Zărind că Lucian şi Lia se retrăseseră, To Kuny îi urmări îngrijorat cu privirea. La fel şi Ly, îi urmări, însă fără îngrijorare, ea zâmbind doar. To Kuny îşi lăsă

*47. „Moş Nicolae”. Prima săptămână a lunii decembrie nu anunţa nimic spectaculos pentru membrii echipajului navei „Pacifis”. Zilele treceau, una câte una, aproape în mod asemănător. Luni, marţi,

Capitolul 28. Cina din acea seară fu ca de obicei, sărăcăcioasă, însă, pe deasupra şi plictisitoare, deoarece Rena, încă supărată pe colegul ei, Als, nu schimbă nici un cuvânt cu acesta, iar

*120. Sfârşit de săptămână, la bordul „Vulturului”. Noaptea întunecată nu avea nimic în comun cu o noapte obişnuită dintr-un oraş de pe Terra, poate doar cu excepţia întunericului, foarte

Capitolul 13. Neavând încotro, Als renunţă la orice pretenţii culinare, încercând să se mulţumească doar cu puţinul adus de Syrinx. Noroc că robotul nu avea nevoie de hrană. Dar nici cu energia

*123. Blonda şi logodnica. Lucian îşi conduse logodnica până la ea „acasă” şi o lăsă singură acolo, la cererea ei, deşi era încă tristă, în ciuda eforturilor lui de a o înveseli, chiar dacă ea nu

căutând ghinde printre copacii din parc - o veveriță delifini înotând în urma vaporului - salturi în valuri porumbelul alb zburând mereu tot mai sus doar pentru pace susur de izvor