Poezie

Argintul lunii

1 min lectură·3 iulie 2017

Mediu

Argintul lunii

S-a topit argintul lunii!

Pe o cergă, ce să vezi!

Colo unde se coc prunii,

Se ascund doi amorezi.

Declarându-și fără glas,

Dragoste înfierbântată,

Două trupuri fac popas,

În livada-ntunecată.

Prin văzduhul de-abanos,

Tremurau în miez de noapte.

Pe pământul mătăsos,

Greieri concertau în șoapte!

Câteodată-n strălucire,

Stelele se întreceau,

Fiind vorba de iubire,

Orele-ndărăt treceau!

Cu un ochi veghează luna,

Ca o luntre-alunecând,

Însă cerul și minciuna,

Nu s-au potrivit la gând!

În livadă chiar și prunii

Începură a foșni,

De-ar vedea acum străbunii,

Pe loc i-ar dezmoșteni!

Pare-o nuntă, voioșie,

Însă-ai nopții tinerei,

Au culoare pământie.

Cum s-or scurge anii grei!

Sunt promiși chiar din pruncie,

Însă nu-i logodna lor,

Pentru alții-i veselie.

S-a sfârșit al lor amor!

Unii-n dragoste-s sortiți,

Altii-și vor găti morminte.

Peste cei îndrăgostiți,

Luna va domni cuminte!

30 Iunie 2017

001.047

corina ionita. “Argintul lunii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/corina-ionita/poezie/14109838/argintul-lunii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.