Poezie
Poveste de toamna
2 min lectură·
Mediu
O fată visează într-o seară de toamnă
Pe bancă în parc
Un suflet pribeag ce stă și veghează...
Copacul bătrân deasupră-i privește,
Ascultă cu drag o nouă poveste.
Un cer plin de stele deasupra-i senin
Iar fata visează cu sufletul plin
La ziua in care acolo pe bancă,
O frunză-o să cadă și poate
O mână întinsă-o va prinde ușor,
Un suflet iubi-va acel mic odor
Și totul în jur dispare
Așa cum o stea în noapte apare.
O umbră apare la ora târzie
Se plimbă încet pe o cărăruie.
Privește timid la cerul cu stele:
Ar vrea să lucească într-o zi printre ele...
Privirea îi cade pe-o altă minune
Și-o voce timidă începe a-i spune:
\"Oh!... E frumoasă... și te așteaptă.
De vei voi, o vei avea toată.\"
Și inima bate, iar gândul nebun
Începe să-i cânte o mică baladă.
Cu ochii ei negri, fătuca privește
Și-i pare c-aude o nouă poveste.
O clipă ridică privirea sper el
Și clipa s-oprește... Timp efemer!
Și totul îngheață în noaptea târzie,
Dar totuși în jur totul reînvie.
Vântul îngână al frunzelor glas...
Mai e puțin, mai e doar un pas
Și umbra sfioasă fi-va alături
De-aceea pe care-a iubit-o de-a pururi...
Un gând trecător și-o noapte de toamnă,
Un pic de noroc și poate o soartă.
Doar ei amândoi vor ști, numai ei
De e doar destinul singur în vină
Sau poate un gând iubit de ei doi...
O toamnă senină, o toamnă in doi,
O iarnă mai caldă, o vară cu ploi...
Va fi cum va fi! Acum ce contează?
Acum sunt ei doi și lumea întreagă.
Și nimeni vreodată nu va putea ști
Sunt ei doi oameni sau doi copii?
Sunt oare vise sau sunt aievea?
Sunt oare ei Adam și Eva?
Povestea nu spune de ei mai departe,
Se-oprește aici, în mijloc de noapte.
O fată și-o umbră s-au întâlnit,
Cum spune povestea, ei s-au iubit...
De e oare vis sau este aievea
Mai știu doar copacul și banca aceea.
024048
0
MT