Poezie
Păreronimicii
1 min lectură·
Mediu
Păreronimicii
Despre tot și despre toate la ore de vârf
ziua și noaptea iarna și vara în for
pe marea de sticlă pe toate undele
în ziare mereu pe internet
își dau cu părerea
ce și cum ar fi fost să fie dacă
și cu parcă făceau o barcă
din amvon de sus
la telefon își dau cu părerea
în șuete fără sfârșit în sondaje
în grafice color la recepții
la capătul lumii despre holocaust
din codul genetic așa cum e
din încâlcelile nodului gordian
din fundul iadului de pe planeta cubică
din statul în cap în coadă
din caverne din prețul trădării
din cancere ascunse din partide
din protocol din sinecure
pălăvrăgeli de doi bani
de nimeni întrebați își dau cu părerea
păreronimicii
001158
0
