Poezie
Înflorirea monadei
1 min lectură·
Mediu
Înflorirea monadei
Târziu suspendat în cerul monadei
alfa și omega, alb-negru sfinx
neștiut să existe cutează
înstrăinându-se
în ritmul de flamenco zvâcnește silful momeală
de sub cuvinte, de sub silabe, de sub sunete
ochi sub ploi de flăcări și aripi
peste noaptea crisalidei
în care în lanțuri spiritul plânge
sub grile și gratii de sânge de carne
aprinși adânci spinii coroanei
de pe fruntea alesului cu ochii în transă
fără încetare scrutând matricea neantului
în care ne inventăm reciproc
cum în vaste catedrale de sunete pătrund
eclipse pe ochii ursitoarei
amintiri trezind arome, forme, culori
joc de oglinzi chemând rechemând
pe cel care ești ai fost
cel mai ascuns care ești înflorind...
001200
0