Poezie
Ecce homo!
2 min lectură·
Mediu
Ecce homo!
Iată-mă dintr-o dată, fără apărare atacat, atacat...
pe toate fronturile, în toate avanposturile,
asaltat dinainte, de sus, de la stânga, din dreapta
iată-mă atacat de Singhomor –
monstrul cu întuneric de capete,
care dinainte de a mă naște
și până dincolo de omeneasca-mi trecere,
neîncetat, nemăsurat, mă împresoară, mă împresoară...
Cu capete roșii rânjind, cu verzi mări de venin,
cu nevăzute plase, cu păduri de tentacule,
cu gheare de tigru, cu nesătule ventuze,
cu luminos surâs înflorind pe fragede buze,
cu ademeniri de sirenă,
cu glasuri de îngeri în muzici divine,
cu adormitoare arome de crini,
cu prăbușiri de sori în mări de lacrimi,
iată-l de mine tot mai aproape,
cu suflarea-i de gheață, cu șerpii de fum,
iată-l pe sângerosul, nesătul Singhomor,
colcăind de goluri, orb, de mine flămând,
pe dinlăuntru, pe dinafară, cu iazme de bezne
din toate părțile mă asaltează orbește
să-mi răpească ceea ce am mai scump...
lovindu-mă în ceea ce am mai sfânt...
Buzele mele până la fund beau amarul;
speranța în noapte se îneacă adânc;
amiază nu mai știu nicăieri,
avide mări de nisip mă-nconjoară
și-n mijlocul vârtejului precum stânca veghez;
ochii mei neadormiți totul văd și scrutează
până-n dureroase, neîndurate străfunduri,
dincolo de cele văzute, de ispititoare,
înșelătoarele efemere forme în trecere
fără întoarceri răpite de fluxul unui dor nestăvilit.
001519
0