Poezie
Răpit de azurii depărtări
1 min lectură·
Mediu
Răpit de azurii depărtări
Spre Kogaion în gând mă pierd pe drum de foc,
răpit de azurii depărtări;
în amiaza vieții singur aleg
spinoasele căi pe care mă afund.
Pe zare joacă iele alburiu
și apă, aer, humă
flăcări în mine se împreună.
Cu ochi de gheață arzând,
flămând, setos de cerul înstelat,
prin noapte singur urc spre piscu-nzăpezit;
bezna-i tot mai deasă și ceață și-avalanșe...
Sub propria-mi lumină purtându-mă spre țintă,
prin halouri tot mai vaste,
cu urcușul puterile-mi măsor;
ziua mă-nghite un nor,
iar setea și foamea fără de seamăn,
ciudate maree visează în zori –
abia întrezărite, dispărânde comori.
Sus pe pisc, pe un uitat tărâm,
cu ochi măriți și aripi străvezii,
himerele – tainice, pline de har fecioare –
mă-ntâmpină cu un prearar descânt,
sub soare demult nemaiștiut,
în peșteri ca-n temple apuse
întru inițiatice adorații adânc îndemnând.
Cu tot cerul răsfrânt în rănile-mi vii,
prin dogoarea amiezii, prin nopți de îngheț,
până la moarte, viața mea
zvâcnește tot mai înalt –
flacără dintr-o inimă bătând, pulsând nestăvilit
inflorescență de jeturi în timpul havuz.
001.178
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 178
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
constantinescu constantin. “Răpit de azurii depărtări.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantinescu-constantin/poezie/153177/rapit-de-azurii-departariComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.