Poezie
turnul babel
2 min lectură·
Mediu
turnul babel
De peste tot, din toate timpurile,
rătăciți prin labirintul de sonore oglinzi
veghează, cad, albesc, ard ruguri noaptea
meșterii Turnului Babel de cuvinte,
mereu început asaltat, sfârșit nicicând …
Turnul vorbitor de capete vii -
gigantic trup cu mii de guri deodată grăind
înfricoșătoare simfonie urcă la cer,
lanțuri încarnate rupând, lepădând .
Prin viforul clipelor
ochii Înaltul prind, cuprind,
alegând din semne oraculara rostire
când Cuvântul logos divin,
avea acoperire în fapte, în aur...
de atunci, neîncetat urcă-n origini
spirala turnului de cuvinte -
autoamăgiri într-Unu plângând – râzând
printre cerberii de serviciu, gorgone
de la un cuvânt la altul …
O ! de pe creasta de capete
în hăul din tine poți să cazi, să recazi,
de să nu-ți mai recunoști chipul,
să nu-ți mai știi numele, locul sub soare
pierdut între forme, culori, arome, sonuri
să te întorci pe dos singur,
să te naști murind,
să mori înviind –
să renaști la totul renunțând
ca la o piele de șarpe …
În străvechi tipare eterne să te regăsești,
asaltând scara spirală spre cer -
aventuroase explorări genezice -
vârtej al cuvintelor gonind
unul după altul,
fiecare spre vârf țintind
să-și implanteze propriul cap,
pe care tu l-ai uitat printre stele -
preț de o viață contemplând
devenirea lumii prin lumi,
când cuvântul Demiurg
atotputernic, răbdător,
pe propriul risc
se preschimbă în
toate cele ce sunt.
001217
0