Poezie
a fi soare
2 min lectură·
Mediu
a fi soare
din veșnic nesecat izvor durerii
a fi soare, a fi soare, a fi soare –
vârtej al dragostei, sămânță a numelui,
amprenta voinței oarbe de a fi, a fi cu orice preț
dintru inerta nebuloasă primară
pentru totdeauna smulgere și salt –
punctum-saliens al căderilor unui timp invers
cu înfiorate raze mâloase bezne pătrunzând,
în toate cele ce sunt bucuria vieții trezești –
soare – inimă-floare, ochi al universului
arzând mereu, visând, dorind, zămislind
înzăpezite culmi să-ncoronezi în răsărit;
singur în pofida hăului de beznă,
prin guri miriade lumină caldă să te dărui,
să îmbrățișezi cu brațe de lumină totul,
să nu fii nicicând în repaos,
să arzi la milioane de grade, să arzi necontenit!
prin deșerturi, prin jungle, prin unghere și abisuri
cu orbirea convențională mereu să lupți;
peste ingenui și măști, peste piscuri și gropi,
deopotrivă să te prefiri la nesfârșit;
singur rămânând,
să luminezi eșafoadele memoriei
și mereu schimbându-te tu însuți să fii,
când petele te-or înnegri …
redând lumina orbilor,
ochi al tuturor să fii
și-n toate să fii ca și cum n-ai fi;
când umbre te-or huli în cor,
totale eclipse tăcut să depășești;
mai mult, mai fecund în risipă să te dărui tuturor
și în iubirea-ți fără margini,
mereu răsărind să cauți ceea ce mult iubești,
singur,
în sfâșiere să apui niciodată găsind.
001.142
0