Poezie
gaura neagră
1 min lectură·
Mediu
gaura neagră
sub văluri peste văluri în veșnica pândă,
încolăcita viperă cu mii de capete
în gură-și clocește veninul,
visând lumi după lumi să înghită …
gaura neagră, caracatiță șerpuind,
gol în expansiune –
voința oarbă de a fi a unui vid – vârtej nesătul
în care totul se întoarce pe dos;
scorbura preistorică, nimic fiind,
tânjește a fi totul…
floare de carne fosilă –
sorb infinit,
oceane de lumi devorând,
în ea totul cade, se rarefiază dispărând
gaura-neagră – coșciug orb rătăcind –
floare sterilă, cimitir de speranțe –
holocaust al luminii și viselor –
infern-clepsidră de bezne înghețate
în sine se-neacă și pier,
fotonii, secundele, timpurile
căzând, mereu căzând, înghețând
precum o pădure de coarne de melc
cu bobul de ochi vag implorând
ploi de lumini, de lumini.
001229
0