Poezie

gaura neagră

1 min lectură·16 septembrie 2005

Mediu

gaura neagră

sub văluri peste văluri în veșnica pândă,

încolăcita viperă cu mii de capete

în gură-și clocește veninul,

visând lumi după lumi să înghită …

gaura neagră, caracatiță șerpuind,

gol în expansiune –

voința oarbă de a fi a unui vid – vârtej nesătul

în care totul se întoarce pe dos;

scorbura preistorică, nimic fiind,

tânjește a fi totul…

floare de carne fosilă –

sorb infinit,

oceane de lumi devorând,

în ea totul cade, se rarefiază dispărând

gaura-neagră – coșciug orb rătăcind –

floare sterilă, cimitir de speranțe –

holocaust al luminii și viselor –

infern-clepsidră de bezne înghețate

în sine se-neacă și pier,

fotonii, secundele, timpurile

căzând, mereu căzând, înghețând

precum o pădure de coarne de melc

cu bobul de ochi vag implorând

ploi de lumini, de lumini.

001.239

constantinescu constantin. “gaura neagră.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantinescu-constantin/poezie/141089/gaura-neagra

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.