Poezie
poem pierdut în paradis
1 min lectură·
Mediu
când luna răsare ca în romanele gotice
mă furișez peste zidul paradisului pierdut
cu tălpile goale
calc iarba verde a adevărului
cu roua învierii se amestecă sângele meu
stafii ipohondre cerșesc cu mâinile întinse
le arunc rumeguș de ispite
mă dezbrac de cuvinte
și le așez în lanul mântuirii sperietoare de îngeri
rătăcesc prin galerii subterane
într-o mână cu un ochi veșnic deschis
în cealaltă cu o secure de gheață
tai rădăcinile unui copac cu prea multe ramuri
la întoarcere
îmi port carnea
întocmai cum își duce un iisus drogat
crucea spre golgota nemuririi
dimineața mă trezesc răstignit pe cearșaf
doamne ce fântână se ascunde
în câmpia singurătății mele
073215
0

Cred că este un poem bun dar mai trebuie un pic ajustat.
Sună cam bizar, să nu spun altfel, \"gardul paradisului pierdut\", \"păduri subterane\", precum și comparația lui Isus cu răstignirea poetului pe...coala de hârtie, alias \"cearceaf\". Succes!