Poezie
Sunt de pe vremea războaielor cu proști
2 min lectură·
Mediu
Nu te mai iubesc!
Dragostei tale iobag,
mă obosesc
copiii mei din prag
pe care nu pot
să vreau să-i am,
stând în cot
îi plâng pe lângă mână
proptit pe-o vână
șterg ochiul fad cu frânghii
atârnând din surde pârghii
proptite în seminegre unghii
sub care ascund rebusuri
în versuri
scoase din alte întunericuri
străbătute de alte penisuri
sigilate
mate
împachetate
în muzici furate
avortate
din patimi ieftine
perene
ambigene
în formă de țambal
oval
întins pe pâlcuri
de coituri
în corturi
de
fese
acoperite cu mâini
străpunse de vulve și sâni
păgâni
spâni
de țambalagiu neîndemânatec
unguligradic
falic
cu coarnele scut --
totul se reduce la
fu!
Tu,
totuși,
nu mă cunoști,
sunt de pe vremea războaielor cu proști
purtate de
drag de
femei cu mănuși
și a iubirii cu ivăre la uși
între
deschise
doar de sărbători
cu luna-n nori
și ochiu-n flori
scos din sfori
de fiecare dată cu fiori...
Þi-aș cere să mă omori,
dar ești prea egoistă
optimistă
îmi spui să tac
să nu mai zac
să nu mai încerc să scap
să-mi scot din cap
poeziile răutăcioase
neputincioase
îmi dai să citesc din Sadoveanu despre noi
după, rupem prima parte din Tolstoi
și reîncepem
să nefacem
copii
mii...
023035
0