Poezie
Prin tălpi puterea-mi urcă
Poemul care sunt.
2 min lectură·
Mediu
Copil facut la margine de drum
Pe scutece de soare,in poala unui lan
De glie primenite,umbrit de-un bolovan
Cu palmele prin spice,ce-mi incoltesc si-acum
Eu am pasit pe drumul de pamant calcand
Cu gleznele inmuiate in urmele desculte
Prinzand din rodnicia ce trece si-n seminte
A ploilor de vara,pe trupul meu cazand...
Și am purtat pe capul de copil balai
Spre cei ce munca si-o masoara in postate
Deschise in calea zilei de asprele lor brate
În banite rotunde,mirosul de malai.
Chemari ce au sunat cu pasii de atunci
M-au indemnat si m-au purtat prin lume
Spre care,larg deschisa,poteca de uluci
Visa pierduta-n bezna,lumina si un nume.
Și-acum mi-e setea in ulcior ramasa
Și foamea mai m-asteapta la gura de cuptor
Prin talpi puterea-mi urca din tainicul izvor
Oriunde-as fi,pamantul ma cheama tot acasa.
Alger,1974.
-
Fericirea mea e ca painea
Rod al bunului gand
Încoltind ca-n brazda,sub nea
Într-un suflet plapand...
Fericirea mea e ca painea
Framantata de mame cu truda
Din vatra caldura sa ia
Cinstire,la masa rotunda...
Fericirea mea e izvor cristalin
Murmurand domol printre pietre
Tresarind insetate cand vin
Caprioare din el sa se-adepe.
-
Glodul uscat imi strange piciorele goale
O stana-s pe care ploaia va curge...
Simti-voi puterea din apele limpezi ce-or duce
Culoarea de huma...prin plete si poale...
Mi-e sufletul ravasit ca radacinile ierbii
Inima intruna se zbate si canta a ploaie
Ma chinuie foamea ce chinuie cerbii
Cand coarnele-si bat si grumazul si-ndoaie...
001.138
0