Poezie
Tu-mi dai glas,
de Daniel Comanescu
1 min lectură·
Mediu
Cred,ce cred?sau cred măcar?
Într-o lume-n care visul,
cel mai blând îmi e coşmar.
Și cântarea asta care,
Se aude peste văi
Mă frământă și mă face
Singur printre toți ai tăi.
Tu-mi dai glas,îmi dai gândire
Și mă-ndeamnă la trăiri,
Tu mă faci să simt că-n mine
Mă ascund precum un chin.
Zăvorând a vieții geamuri,
Neputând a respira,
Și-așteptând doar suferința
Ea mă poate învia.
Dar cum eu înviu adesea
Lumea azi mă renega,
C-am iubit-o așa cum este
Doar sperând a-o revedea
O secundă,una-i multă
Mă zdrobește-n calea sa
Lumea asta care-n luptă
Singură se avânta.
Azi a murit,iar eu cu Ea.
00270
0