Poezie

Aspirații

1 min lectură·28 mai 2009

Mediu

Credeam că viața-i mai ușoară

Că nici nu sufli și ea zboară

Că fără aripi, fără zmei

Ajungi acolo unde vrei.

Ajungi în ceruri și mai sus

Să furi Luceafăru’ l-apus

Să iei un nor să-l modelezi

S-alergi pe el fără să vezi

Cum lumea-ncearcă să te prindă

Să te coboare-ntr-o clipită

Pe un Pământ nebun de-al lor

Unde doar păsările zbor.

Și astfel îi vei blestema pe toți

Că nu te-au lăsat să te cocoți

În-naltul vârf al ăstei lumi

Unde cu toții suntem buni.

Încerc pe plac eu să le fac

Și-nvăț să merg și-nvăt să tac,

Dar lumea asta nu-i a mea,

Nici n-o pot compara cu ea.

Și-un dor cumplit mă ia uneori

Magneți parcă m-atrag spre nori

Și-ncep deodată a pluti

Fără a vrea, fără a ști.

Dar zborul meu e interzis

Mânia lor eu am aprins

Și drept pedeapsă mi-au tăiat

Al meu țel înaripat.

001.291

Colpoș Oana Ștefana. “Aspirații.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/colpos-oana-stefana/poezie/1839138/aspiratii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.