Lîngă colțul infinitului zbura un suflet,
Înotînd prin lacrimi nu ştia sfîrşitul,
Cutreierînd pămîntul în lung şi lat
A observat lumina ce-l străbătea cu drag.
Limba este metafizica gîndirii omeneşti
Un pas mai liber spre o noua eră a existenței noastre,
Iar prin oglinda eternității infinite
Caut slova vechilor veşminte.
Prin limba sfintelor
Vrei iubirea mea în noaptea cea de jale?
Atunci priveşte în inima mea profund Scăldînd amorul în plecare.
Adorm lîngă brațul tău nebun,
Care mă srîngea la periferie de tare
Şi din nou îți spun
Sunt copil al nimănui uitat de oameni și de soartă.
Am mers până la margine de câmp, temându-mă de moarte.
Ah mamă, doare și eu plâng, căutând crucile vânjoase!
Sunt copil al nimănui și am râs
