primăvara

e aer de primăvară și totuși nu e. se făcuse cald de tot în cameră, se moleșiseră lalelele pe perete. și sînul drept se moleșise, copt și leneș. ai deschis ușa înspre un afară umed și mi s-a zgribulit pielea pe pântec. mușcăturile mari, însângerate, vineți de pe omoplați. și presimțeam în stropii mici, pe sticla terasei, anotimpul-cocon care crește în mine.

și o să port rochii albe, lungi și învolburate peste pielea țigănoasă. unghii vineții, să meargă cu mușcăturile tale. o să-mi las părul lung, să-l faci hățuri, să mă strunești cînd simți că mă smucesc.

și o să umblu desculță, cu tălpi goale și zdrelite pe fiecare coastă a ta, în sus și în jos, până amețesc. mă amețești.

o să-ți culeg flori de mai, sângele-voinicului și o să ți le dau să le sorbi, în cafea, fiecare dimineață, amestecate cu un singur strop din sîngele meu.