Descânt
Descânt Credeam, intr-o prostie oarba, Ca pot sa te vrajesc - nelinistit Descoperit-am ca-n amurg tarziu de toamna Pe ne-ntelese cai tu m-ai vrajit. De inteles, am inteles tarziu, in inceput
meditație
Fost-am pelerin al duhului Și perindat-am temple după temple Căutând în orișice cotlon Portița către un alt tărâm Rătăcind Am stârnit praful potecilor Am rupt pânzele grele ale păianjenilor Am
sfadă cu mine însumi
Ce nu-ți cer? Și de ce plâng? Ce mă arde’n suflet iară? Care-i taina ce’nfioară Ieri în doară Azi în pară Inima mea de nătâng?... Am crezut că pot să sting Tot ce’n suflet am a stinge Dar
dedicație
Zefir înmiresmat, În suflet adăstat Tu gândul mi-ai furat Și\'n loc mi-ai lăsat Fiorul, fermecat.
noi doi
Tu erai verde Și eu eram proaspăt Tu te mlădiai în bătaia vântului Și eu foșneam tandru Crengile noastre se îmbrățișau Formând filigrane complicate Ne pierdeam în sărutul dulce al
