Poezie
Singura Tristete
2 min lectură·
Mediu
Singura tristete...
in acest gand trist...
simt doar suflarea mea morbida
ma simt iara ca-ntr-un vis
acum cand viata mea se termina.
si iata, incepe-un nou amar,
ce dulce pare-a fi...
in gandul meu, ca intr-un trist altar
ingana si acum,
un vers de mult trecut
ce nimeni nu-l va sti...
e tarziu si-mi vad doar umbra clatinandu-se
far\'a sti, ca maine ea,
lumina prefacandu-se,
suspina intr-una si tot cauta prin noapte,
un chip ce-adesea
imi aparea in soapte...
a-nghetzat acum Februarie,
adanc intr-a mea inima,
si vars aici intr-o chemare
iubirea ce mereu o simt,
si inca... a mea patima...
de e gresit sa pot iubi,
Chiar azi ! ACUM as incerca, sa pot muri,
as vrea numai sa stiu,
ca ea imi mai trimite-un gand,
apus de mult,
nemuritor totusi fiind,
ce ma va ridica din nou,
si-mi va zambi
asa cum se-ntampla odata...
asa cum EA DOAR poate sti...
nu pot sa plec, sa ma ascund,
si plang mereu cu al meu singur gand
a fost orice:
a fost un vis, o lacrima si un suspin...
apoi o soapta,
un inger, o iubita, si-apoi doar un copil,
plang caci o iubesc asa cum e, si cum oricand va fi,
si o iubesc asa cum ea, niciodata nu va sti...
001670
0