Poezie
Podul
omul
3 min lectură·
Mediu
Sapte ai raului lasati pe fundul lui
Neadormiti plang de durere
Ca cel de deasupra lor e in tacere
Si plange si suspina,inapoi vrea sa vina
Lumina soarelui sa-l mangaie divina
Este pazit de cateva cruci intepate
De corpuri mici care le stiu pe toate
Doar sapte fi din cati o fi avut
Au mai ramas cu apa sa se lupte
Asa cum o faceau la inceput
Azi te saluti cu cei de la subsol uitati
Cu fiinte,lucruri,corpuri si altii,
mai speriati
Incerci sa intelegi de ce ai fost ascuns
Dar nu pricepi nimic si nu mai ajungi,
sus
Cu lacrimi printre apa,totul e in zadar
Asa nu mai ajungi sa fi din nou hoinar
Ti-au adormit demult parintii adevarati
Si stati si va uitati parca ati fi mascati
Privesti la fiecare dar nimeni,
nu te vede
Sa te ajute acum dar nu stiu,
cati te-ar crede?!
Si canta un cocos pe un pachet de bete
Un cantec nou isi doreste sa-nvete
Dar canta de durere c-o flacara il arde
Ca vantul malului ca un nebun il bate
Il plimba pe tot malul dar,
astazi a ajuns
La crucea,mama lui,ce vantului,
i s-a opus
O lupta grea pe malul zapacit
De turme zapacite,
l-au innegrit
Nebuni cu nebunia-n sange
O lupta nu v-ajunge?!...
De cand va stiu v-ati tot luptat
Niciunul dintre voi,
n-a castigat
Cocosul langa cruce si vantul cu pamantul
Se lupta ca si omul,
ca mintea si ca gandul
Dar vantul fu\' impins
Mult mai era pana ce ar fi fost,
invins
Oricate lupte aici,s-ar fi incins
Dar el tot la subsol ramane
O vorba n-are cine-i spune
Si tot vorbeste,oboseste-ngana
Si apa nu mai are,
a lui fantana
Priveste lupa fara vreun zgomot
E in tacere maretul lui clopot
I s-au stricat demult corzile impletite
Oricat s-ar cauta,
nu ar mai fi gasite
Pacat ca niste cruci,
au fost deja-ngropate,de vantul,
ce ca nebunul bate
Pe vant eu il mai cred,e fara minte
Dar omul,cel destept,de ce?,
nimic nu simte?
Nu cumva poarta vina mare
Pentru aceasta disperare?
Si uite iar toti am tacut
Ca s-a ajuns la nefacut
Caci toti cu mana-n san privim
Ca niste prosti ce nu gasim
Ceva ce-n mana il avem
Si sa-l vedem nu prea putem
Decat atunci cand ne loveste,
mai are rost sa spun
Ca suntem ca un cleste?!
Ce musca si loveste
Aproapele in sine
Ar trebui sa stim,
ca traim in rusine
Ne credem mai destepti ca un cocos
Dar suntem buni de aruncat,
la cos
Chiar si de-acolo,unde sta acum
Bietul de el mai scoate fum
Ne vede,noi suntem orbi
La altii mult mai rai,
le suntem robi
Cocosul,crucea,apa si cu vantul
S-au linistit,ca si pamantul
Se inteleg bine-mpreuna
Asa mereu o sa ramana...
001.145
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 459
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 90
- Actualizat
Cum sa citezi
Ciobanu Constantin Marian. “Podul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ciobanu-constantin-marian/poezie/1781560/podulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.