Franturi

Frânturi

Și Moartea nu se va așterne peste noi

Și noi nu o vom lăsa, căci unde-i ea, e suferință;

Și-n tăcerea ei, copiii râd și bătrânii privesc în tăcere

Și -un geam se sparge în depărtare și-o ușă se aude trântind

Și cad în genunchi și-ncep să plâng

Și uite cum Îngerul Morții se coboară peste noi, dându-ne ultima Împărtășanie

Și schițează un zâmbet și privește în zare și ochii lui cristalini mă cutremură

Și iată cum pleacă, cu sufletul în spinare, se duce și se tot duce....

Și noi! Pe noi ne-a cruțat și uite cum ușa de la pridvor se clatină-n vânt

Și iar se mai sparge un geam

Și cad în genunchi și-ncep să plâng

Și iar uităm cu toții că suntem datori Morții și iar începem un dans frenetic

Și nimeni nu pare să sufere și aș vrea să mă rup de horă

Și vântul s-a întețit și ne cuprinde pe toți frica, de noi, de Înger, de păcatele noastre

Și ne oprim și cădem cu toții pe pământul prăfuit

Și nu se aude nimic, decât liniștea de mormânt

De multe ori am stat să întreb cine suntem și cum am ajuns aici

Și n-am găsit nici un răspuns

Și vai, nici bătrânii nu știu – să fim oare toți pierduți?

Și secera de pe cer stă vameș și nu putem face nimic

Și nu putem face nimic.................