Poezie

Amintiri

1 min lectură·22 ianuarie 2012

Mediu

Îmi apari în minte, când seara stau de scaun rezemat,

Când printre-atâtea gânduri mă pierd câteodat'.

Mi-aduc aminte de acele clipe, când plângeam,

Ș-atunci tu cu mâinile lacrimile-mi ștergeai.

Mă făcea să zâmbesc prezența ta,

Mă bucuram să te am de-atâtea ori alăturea.

Acele mâini bătrâne tremurând mă ridicau,

Când toți să sufăr mă condamnau.

Mă priveau ochii, ce la viața lor atât-au plâns,

Care-acum, la bătrânețe mii de zâmbete tot n-au strâns.

Era-n jurul tău atâta durere și suferință,

Totuși, tu reușeai să-mi pui zâmbetul pe față.

Câteodată îmi vine să plâng știind că acum nu te mai am,

Știind că de-acum singur pe lume voi lupta.

Acum, când cerul ultima lacrimă-și plânge,

Când pe ultimul drum viața spre moarte te-mpinge,

Îți așez o lacrimă pe obrazu-ți brăzdat și de sudoare plin,

Închin o rugă spre înaltele ceruri și suspin.

Șterg lacrimile și mă-ndepărtez de sicriul de fier,

Te rog să nu mă uiți! Cheamă-mă și pe mine-nspre cer!

001.783

Cîmpian Cristina Iulia. “Amintiri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cimpian-cristina-iulia/poezie/13999034/amintiri

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.