Mediu
Tema: „Substanţe”
1.Unui politician
Deşi se-ntinde mult la vorbă
Şi îşi arogă importanţă,
Discursul lui e ca o ciorbă
Ce n-are gust şi nici substanţă!
2. Criza alimentară
Cum foamea,-n criza asta, roade,
Un pardox ne linişteşte:
Când greutatea pâinii scade
Substanţial şi preţu-i... creşte!
3.Şedinţă cu urmări
Când şeful ne-a certat pe toţi, livid,
Mi-am spus şi eu părerea într-o frază
Dar cred c-am pus în ea prea mult „acid”,
Că-s, de atunci, la poartă, om de bază.
Tema: „Parvenit”
4. Politicianul parvenit
E unul din acei băieţi „destepţi”
Ce va ajunge sus căci, de-obicei,
El strânge-n jurul lui destui adepţi,
Ca să se poată căţăra pe ei.
5.Unui parvenit
Urcând pe trepte de minciună
Spre vârf, indiferent de cost,
Avea o singura lacună:
De jos era văzut cam prost.
6. Pseudofabulă politică
Un papagal, ajuns şef mare
Pe-o cracă, sus, din întâmplare,
S-ar fi umflat mai tare-n pene,
De nu-i era aşa de lene.
Temă liberă
7. Şcoala altfel
Azi mulți elevi, când mai învață,
Se duc la ştrand să studieze
Şi stau cu cărțile în față
Doar când nu vor să se bronzeze!
8. Mintea de pe urmă
Cu ruşii, naţia română,
De veacuri, ştie cum stă treaba:
Degeaba li s-a-ntins o mână,
Că ei au vrut să pună laba.
9. Unei starlete
A-ntrebat-o, mercantil, Mefisto:
– Ştiu c-ai vrea să joci în roluri mari,
Dar îţi dai şi sufletul, artisto?
– Dau orice, pe-o mie de dolari.
10.Clarificare conceptuală
Concret, dihotomia nu-i decât
Împrejurarea când, fiind nervos,
Ai vrea să-l strângi pe şeful tau de gât
Şi,-n loc de asta,-l linguşeşti zelos.
001.021
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Chitul Grigore
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 266
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 53
- Actualizat
Cum sa citezi
Chitul Grigore. “Epigrame trimise la Târgu Jiu - 2023.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/chitul-grigore/poezie/14175972/epigrame-trimise-la-targu-jiu-2023Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
