Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Trei culori

Poezii umoristice trimise la Gura Humorului 2023

2 min lectură·
Mediu
1.Filosofie rutieră
Când stau la semafor şi am răbdare,
Devin un filosof de circumstanţă,
Pun grijuliu culorile-n balanţă
Şi le evaluez pe fiecare:
Culoarea roşu are relevanţă,
Căci este-n fond o drastică negare
A dreptului comun de traversare
În termeni relativi de siguranţă.
Culoarea galben atenţionează
Dar mulţi agnostici nici n-o bagă-n seamă,
Când pe trotuar se leagănă o damă...
Culoarea verde ne eliberează
În mers de interdicţii şi de teamă...
Vă las! Deja în spate claxonează!
2. Probleme la serviciu
Azi, la şedinţă, alb ca o stafie,
Directorul, pufnind precum gânsacul,
De la tribună şi-a-nceput atacul
Vorbindu-ne de lene şi prostie.
Treptat la faţă s-a-nroşit ca racul,
Spunând pe şleau că în economie
E de ajuns o mare măgărie,
Ca să îi pui afacerii capacul.
„Nechibzuinţa îţi goleşte sacul
Oricât de burduşit părea să fie,
Iar dacă-ţi şi baţi joc de meserie,
O să culegi banane ca macacul!” –
Ne-a zis la urmă, negru de furie,
Şi a conchis: „Vedeţi ca-ţi dat de dracul!”
3.Evoluţie coloristică
Eu când pictez, pictez pe perioade,
La fel ca marii pictori de valoare,
Mă concentrez pe-o singură culoare
Şi mâzgălesc apoi idei neroade.
Am colorat albastru ce mă doare:
Pantoful care consecvent mă roade,
O vază de cristal în timp ce cade
Şi timpul cât am stat cu ochii-n soare.
În roz mi-am colorat metodic viaţa
Dar mi s-a terminat rapid vopseaua,
Iar de atunci dau doar cu bidineaua
Pe gard, căci, văruindu-i suprafaţa
În perioada alb, şi cheresteaua
Te impresionează dimineaţa.
011127
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
249
Citire
2 min
Versuri
45
Actualizat

Cum sa citezi

Chitul Grigore. “Trei culori.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/chitul-grigore/poezie/14171988/trei-culori

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@maria-elena-chindeaMC
Maria Elena Chindea
nu numai dimineața impresionează „cheresteaua” zicerilor dvs. Sunt un neofit într-ale cuvântului, parcă acum învăț cu adevărat alfabetul, dar sunt posesorul afectelor mele și știu gustul unor cuvinte bine garnisite cu adevăr și simțire!
Mulțumesc!
0