Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezieepigram

Epigrame trimise la Urziceni - 2020

2 min lectură·
Mediu
Tema: „Asimptomatici într-o Românie cu şi fără pandemie”
1. Bolnavul de Covid 19 aproape vindecat
Pacientul a scăpat dramatic,
După ce a „vizitat” edenul,
Căci, văzând ca e asimptomatic,
I-au tăiat de tot şi oxigenul.
2. Pensionarul şi efectele secundare ale tratamentului balnear
A fost benefică şederea,
Deşi-ntr-un fel resimte criza:
I-a dispărut la băi durerea
Iar când s-a-ntors, în tren,... valiza!
3. Atracţia în cuplu la bătrâneţe
În a iubirii performanţă
Nu-i niciun semn sau vreo speranţă,
Căci de la o aşa etate
Ei îşi inspiră… pietate!
4.Reflex condiţionat
La noi e-aşa birocraţie
Că dai de câte-un indolent
Ce n-o să mişte vreo hârtie
Decât mişcat de-un stimulent.
5.Schimbare la vârf
Azi l-au demis pe unul, pus în post
Doar cu recomandări de la partid,
Fiindcă se simţea de-o vreme prost,
Deşi n-avea simptome de Covid.
Tema: „Urziceni”
6.Ieşirea din pandemie
Constrânşi de criza asta mondială,
Ne vaccinăm cu toţii, mari şi mici
Şi-apoi vom da la Urziceni năvală
Că primăvara mai găsim urzici!
Temă liberă
7. Filosofie conjugală
Amorul, care e un lucru mare
În burlăcia-atâtora adulţi,
E tot la fel şi după-nsurătoare,
Chiar dacă se împarte la mai mulţi!
8. La expoziția de artă postmodernistă
Sper, admirând o oală spartă,
Că marii amatori de artă
Cât de curând o să-nțeleagă
Şi-o capodoperă întreagă.
9. Fatalitate
Când este critica nedreaptă
Tu ca poet n-ai ce să faci:
Scrii versuri doar cu mâna dreaptă
Dar toţi îţi spun că eşti stângaci!
10. Epitaful unui pseudoumorist
Volumele acestui autor
Se află într-un clar raport disjunct
Cu cea mai mică urmă de umor,
Deci, vă rugăm, nu râdeţi de defunct!
001.514
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
269
Citire
2 min
Versuri
53
Actualizat

Cum sa citezi

Chitul Grigore. “Epigrame trimise la Urziceni - 2020.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/chitul-grigore/poezie/14151595/epigrame-trimise-la-urziceni-2020

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.