282

în fața gării de nord mamaia neștiuților nepoți strânge în degete 3 sacoșe și plânge,

se înghesuie să urce în 282, laolaltă cu toți vânjoșii ce put de-atata tinerețe

ca printr-o minune de la Dumnezeu, se vede intrată în autobuz.

se echilibrează cum numai dumnezeu știe, fiindcă mâinile-i sun agățate tot de sacoșe, iar pe scaune s-au trântit de mult vlăjganii vigilenți.

a și uitat de ce plângea

într-o brazdă a feței, s-a cuibarit însă o lacrimă. e cale lungă pană-n colțul gurii, așa c-a poposit aici, în pliul vremii

282-ul cotește duhnind a băieți care râd...câte păcate să speli cu o lacrimă?