visez

Injectează-ți doza zilnică de ură și dor în venele tale deja prea slăbite pentru a mai băga ceva în ele. Prizează indiferența și elimin-o printr-un simplu strănut. Colorează-ți geamurile în alb ca să crezi că e iarnă, dar nu te minți singur. Trage jaluzelele portocalii ale camerei ei. Taie-ți cu un cutter linia vieții de la mâna stângă și cu sângele desenează o stea. E steaua care îți amintește. Þi-ai tăia venele, dar privirile sunt prea triste, iar lama a ruginit de când așteaptă. Nici măcar vântul nu mai mișcă frunzele din copacul care se află în fața geamului meu, izbindu-mi privirea în fiecare dimineață. Florile s-au ofilit, iar într-o lume alb negru cu contrastul prea accentuat, steaua roșie e singura care se vede, strălucește. De ce ? Pentru că e amintirea unei zile fericite, a unei priviri de copil fericită de răsăritul soarelui. Vecina nu mai deschide geamul de la balcon în care se reflecta soarele direct în ochii mei, așa că mi-am recăpătat vederea. Un porumbel s-a izbit de geamul meu, dar nu am văzut sânge pentru că era pictat în alb. Să visez e lumea MEA. Iar ce a mai rămas din a ta e un cuțit ruginit și o stea cu hemoragie.