Poezii

Ea se plimba la umbra exceselor; ea se scalda in apele limpezi ale bunului-simt; ea-si purta gratios umbrela ce-o ferea de stralucirea molesitoare a simetriei; ea saruta cu retinuta fervoare

E soarele din sangele tau cel care-mi trimite umbre pe limba. E luna din ochii tai cea care eclipseaza stelele buzelor mele. Sunt norii respiratiei tale cei ce trimit ploaia in palmele mele.

Ce sa fac cu ea? O evit, o arunc, nu o vreau. In mintea mea numai tu si greata apusului. Numai vocea ei fara trup si nici ea nu. In mintea mea numai tu si greata apusului. Ma duc si

Intre doua campii, luna dorea sa fie spic in bataia vantului, dar cerul ii aducea aminte ca nu e pe lume o alta ca ea.

Ma moare inima si toate oasele ma mor, peretii imi sunt straini dintr-odata, ochi straini ma privesc in intuneric, ce vor? Mi-e frica! Zambetul tau mi se plimba nebun prin vene, cuvintele

acord: ce vreau si ce am nevoie. actualizat: cavalerii ce-mi tropaie prin creieri. agreabil: imaginea straina privita din fotoliul caldut. amagire: toate noptile albe disparand invariabil in

Despre ce vorbesc? Despre pata neagra solara ce-atarna de aripa unei buburuze Nascute mult prea tarziu

Cand gerul e mai cumplit ca niciodata, doar soarele verii ce va veni, nu a celei care-a murit imi mai incalzeste sufletul

Tu dormi, iar eu ascult un cantec; e cantecul pe care-l aud de fiecare data cand te mangai pe par, un cantec care nu ma lasa sa dorm. E oare cantecul pielii tale care respira? Sau poate