Cineva mai locuia în mine. Îmi lua
locul în serile scrâșnite și-mi tatua
privirile cu ocheade reptiliene,
cuibărite în gulerul somnului. Uneori
o mai vedeam pe ea și ce mi-ai făcut,
îi
Mă uitam la tine și pielea privirii părea
prea strâmtă. Erai staționată între două
orizonturi fără linii, tablou ciobit al
minții, apropiat periculos de malul
gândului abrupt. Eram doar un
Cuprins de înserare, transpir
la veioză o urmă grea de gând,
evadat de pe un mal vopsit
cu lavabilă galbenă. Albe scoici
găsesc. Nisip și albe gânduri,
sărăcite de strigătele de păsări,
