Decoruri

*Introducere la preludiu sau înainte de predoslovie. Doream să încep altfel... antipatic, antistatal, brutal, colgate, cremă, depresie, dresaj, empatie, energie, fobie, frică,... Vorbesc prostii, nici nu știam cum vreau să încep, ce vreau să scriu, am scris doar ce văd în jur, ce văd eu, ce văd eu fără doză, ce văd eu fără ochelari, am uitat sa vă zic... sunt orb. *Preludiu. 2008. Un an ca și mulți alții, un an cu ploi, un an plin de minciuni, dar asta nu e ceva neobișnuit, așa a fost mereu în țara mea. Þara mea?! Þara asta nici măcar nu e a mea, eu am altă țară, țări. alta? altele? Păi da, eu am trei țări: una în care m-am născut, una în care trăiesc și una de suflet, una care trăiește în mine, în sufletul meu. Duc o viață ordinară, ducem o viață ordinară, execut un program ce repetă o instrucțiune în ciclu, executăm un program ce repetă o instrucțiune în ciclu. Interesant când se va opri? Interesant... dar oare programul are erori? Așa începe istorioara aceasta, așa începe săptămâna, așa începe ziua, așa începe tot. *O noua zi sau așteptând mâine. Luni. Dimineața. O dimineață scăldată în vapori de alcool. Ca de obicei. obicei?! Păi da, a devenit un obicei. În fiecare dimineață mă trezesc, asta în caz că reușesc să adorm, îmi ung o felie de pâine cu unt și icră neagră, dacă nu am unt, pun pastă de dinți, colgate, obligatoriu... colgate. un fel de rahat de calitate, așa, din deprindere, în loc de unt pun cremă, da, da, cremă pentru încălțăminte, de dorit salamander, însă accept și ceva mai ieftin, contează să fie negru. Ies la balcon, împuțitul de vecinu-meu mă crede select, aristocrat, păcat că nu poate simți și el acest senzațional gust. gust pe care l-aș băga cu plăcere în..., fără regrete, zău. Păcat că senzațiile nu pot primi deplasări în... în organele sexuale, sau o oarecare altă destinație demnă de o senzație de rahat, ce are drept scop doar spălarea creierilor, păcat. Așa începe fiecare zi, poate mâine va fi altfel, poate mâine brusc voi îndrăgi pasta de dinți poate nu voi mai vomita de la putoarea cremei pentru pantofi, dar... poate mâine voi mânca pâine cu unt... poate... poate poate-mi bag piciorul până mâine, poate... Până atunci însă mă vaporizez, lipit de pod meditez, aștept mâine... mâine!!! unde ești?! *Plouă, plouă, plouă...babele se ouă. Marți. mâine a venit, mult așteptatul mâine a sosit. urăsc ploaia, stropii care bat în geam mă irită, m-au trezit, fuck. Viața continuă, ritual, vapori, alcool, unt, icre, colgate, vecin, același vecin, aceeași zi, dar asta e obicei deja. Să zic ceva nou. Stau în WC, WC-ul din capătul coridorului, cânt \"plouă, plouă, plouă, babele se ouă\", am un coleg de cabină, râde ca un impotent, eu cânt mai departe. Ploaia asta tâmpită mă irită deja, am impresia că stropii special dansează acest vals pe nervii pe mei. Ploaia a distrus ziua de azi, aștept alt azi, ăsta nu-mi place. Mai bine aștept mâine, nu-mi place pâinea cu unt și stropi de ploaie, ș-apoi eu nu am cap, mă plouă în gât. fuck. *Toamna în țara mea. Miercuri. Nu percep ce parte a zilei este, dar îmi pare că e dimineața, nu demult am încercat o cremă nouă, emoții noi, păcat că-s temporare. Încep ritualul, brusc observ ceva nou, astăzi au schimbat decorul, avem decor nou, decor de toamnă, încă o iluzie menită să ne prostească. Încep să sesizez ceva de mult timp știut, toamna în Moldova e mai greu decât în junglă. Ne-au învățat că toamna se numără bobocii, uf ce tâmpenie, mai crede cineva în asta? Nimeni? eu mai cred, parțial, dar cred. Toamna de fapt nu e o iluzie, toamna e adevărata față, ploaia spală machiajul, spală măștile, primăvara de fapt e o iluzie, primăvara aduce machiajul, ea ne amăgește, mirosurile alea care au un efect psihedelic, ne fac să delirăm. Plutim în rahat, imaginându-ne că înotăm prin Oceanul Pacific. Toamna se numără rahatul adunat cu adunat cu sârguință timp de un an, un an cât o tonă de rahat. Nu primește nimeni rahat? Ar fio soluție, poate așa scoatem țara din impas. Încep să gândesc. să gândesc? INADMISIBIL! aprind televizorul. difuzorul îmi oferă amabil cu o felie de pâine, pâine cu unt, unt cu crem, cremă pentru pantofi. Mi-am luat doza, gata, nu mai văd rahat, ce frumoasă-i toamna, frumoasă-i toamna in Moldova. Frumoasă-i viața, gustoasă, a naibii de gustoasă, băga mi-aș p..a, dar e prea mic orificiul. sau poate prea mult vreau să bag?! De ce fiecare zi se termină la fel, se termină cu poate, a? am dreptate? poate... Mai iau o doză, una gratuită, știrile de la ora 21:00 sunt un distribuitor gratuit... relativ gratuit... gratuit... poate... *Matrița sau începutul sfârșitului Joi. Nu mai contează ora, chiar nu contează, știu doar că am luat deja două doze. Nirvana? Nu! Asta nu-i nirvana, asta-i matriță, ne prostim singuri pe noi. Până nu demult credeam că nu merităm ce avem, abia acum am sesizat cât greșeam, ce naiv eram, ce naivi eram, toți! toți! Suntem toți scriitori, dacă nu avem nimic nou – inventăm, dacă nu ne doare nimic – inventăm, ne colorăm singuri viața în nuanțe cafenii, un cafeniu suspect, un cafeniu simbolic. Ne-am creat o auto-blocadă, am creat singuri bariere, permitem să ne acceseze doar gunoiului, pardon, feliilor de pâine cu unt și pastă de dinți. Acesta e un medicament, mai bun chiar decât iarba și încă ieftin. Ora 17:30, trebuie să i-au o nouă doză, dar, încă nu mi-au livrat crema, nu-i nimic, pun mai multă pastă, compensez, mă cufund în rahat, straniu, încă respir, POT RESPIRA ACOLO! să fie o deprindere, să fie oxigenul și rahatul două fețe ale aceleiași senzații? poate... *Eroare??? sau sfârșitul. Am uitat ziua, știu doar că e ora 2:30, în față îmi luminează un felinar, un felinar care nici măcar nu are lampă, încă o iluzie. De două zile nu mi-am mai luat doza, nu mai citesc ziare, nu mai privesc televizorul, nu mă mai las controlat de mas-medie, care în mare parte e de culoarea urinei, sau dacă nu a urinei, a rahatului sigur. Aștept sistemul să dea o eroare, aștept să dispară decorul, aștept iarna, imaculata iarnă, iarna ce ascunde tot, ființe, fundal, greșeli, tot, un fel de rahat imaculat, spălat cu Dero AlbDalb. Încă o iluzie, o nouă doză, o nouă zi, alt decor, alte măști, aceeași țară, aceiași oameni, aceeași pastă, aceeeși cremă, doar... doar alte nume...