Poezie
Cercuri de fum
1 min lectură·
Mediu
În cercurile de fum iubite dacă ai căuta crezi că m-ai găsi?
Atâtea promisiuni nu crezi că se pierd sau se fac scrum?
Și totuși încă mai sper că poate nu e minciună
O fi nebunie dar totuși creierul țipă la mine
Nebună să fii, în ploaia isterică te rog să-l săruți.
Te-aș săruta iubite dar crede un lucru, e frica din mine,
Și totuși se pare că totul e posibil,
Și piatra și scrumul, și crucea și fumul, și spinul și chiar sărutarea.
Sărută-mă iubite și ia-mi suflul, lasă-mă să respir și să mor
În ceea ce numeam odată inconștiență de mine
Sau poate rațiune de lume, sărmană ironie, zic nu
E un final și tragic e sângele tău de mă vrei
Te las să mă chemi căci eu nu mai știu
Decât că nu doare ci chiar e dulce- amărui.
Te las să alegi ce poate eu nu știu, am uitat sau nu vreau
Nu știe uitarea cât dor e în mine și câtă otravă
În piatra din cale ce stă în durere.
Urlă în mine și doare, uitare…
4.07.2005
002598
0